Dupa ce a fortat in mod laudabil adoptarea unor reglementari transante in privinta retrocedarilor in funciar si dupa ce, la fel de laudabil, s-a luat de baronii graului, ministrul Agriculturii, dl Gheorghe Flutur, a anuntat o adevarata revolutie in domeniul alocatiilor bugetare pentru sectorul agricol. Nu stim ce succes va avea dl Flutur in demersurile sale, caci retrocedarile se lovesc de multiple obstacole obiective si subiective, ca orice lucru care este facut cu intarziere si care deranjeaza, si, de asemenea, nu stim daca domnia sa va rezista presiunilor baronilor graului pentru importuri, dar cu certitudine revolutia prevazuta in cheltuirea banului public alocat agriculturii va schimba multe in acest sector. Si daca actiunea proiectata va fi declansata si urmarita cu fermitate, oricate obstacole va intalni si oricate bete in roate i se vor pune, aceasta va lasa, cum se spune, brazda adanca. Nici mai mult, nici mai putin, dl Flutur intentioneaza, potrivit propriilor afirmatii, „sa schimbe radical intregul sistem de subventii din agricultura, care s-au dovedit pana acum total ineficiente si nu au generat decat coruptie, fiind doar niste pomeni electorale, ca de exemplu cea cu milionul pe hectar”. Si, continua dl Flutur, „in locul acestor forme de subventionare, vom introduce creditele pe termen lung, de 10-15 ani, cu o perioada de gratie de pana la 5 ani”.
Premisa de la care pleaca dl Flutur este strict corecta. In mod obiectiv, nu se poate face vreo alta constatare decat aceea formulata de ministru asupra subventiilor acordate pana acum agriculturii. Judecand dupa rezultate, aceste subventii au cam fost date degeaba, caci agricultura a tot dat inapoi: a pierdut aproape complet piata externa pe care o mai avea si este pe cale sa piarda, in buna masura, si piata interna. Unii ar putea interpreta faptul in sensul ca ar fi fost inca si mai rau decat este daca nu se dadea de la buget macar cat s-a dat. La o analiza cat de cat obiectiva, reiese insa ca subventiile mai degraba n-au avut nici o eficienta. Si doua ar fi, in mare, principalele motive. Primul este ca au ajuns in buzunare care nu meritau. Si al doilea este ca nu aveau cum sa aiba de fapt impact, in masura in care nu prea urmareau ceva anume semnificativ: fie o productie mai mare, fie un randament la hectar mai mare, fie o productivitate mai mare. Nici ca sa mai pomenim de vreun obiectiv de restructurare anume, din a carui realizare sa se traga un ce profit peste cativa ani. A fost vorba mai mult de politici de mentinere pe linia de plutire a micii gospodarii taranesti de subzistenta sau semisubzistenta, bazata pe autoconsum si in relatii slabe ori deloc cu piata. Conditii in care grosul banilor alocati agriculturii a ajuns de fapt la furnizorii de inzestrari industriale pentru agricultura (ingrasaminte, masini agricole, servicii de lucrari agricole) si indeosebi la diferiti angrosisti, intermediari si nomenclaturisti mai noi sau mai vechi ai satelor.
Asa ca o deplasare spre credit in folosirea banului bugetar alocat pentru agricultura nu poate fi decat binevenita. Pe de o parte, nu se mai pune problema daca banul dat ajunge la cel vizat, daca cel vizat este cel ce ar trebui intr-adevar vizat, daca acesta utilizeaza banul cum se cuvine etc. Prin credit, banul ajunge la cine il cere si il poate administra. Cointeresarea este directa si responsabilizarea functioneaza dupa formula „punct ochit, punct lovit”. Interesul si constrangerea rambursarii merg mana in mana. Si, in timp, rezultatele se vor vedea. Mai ales daca, asa cum se are in vedere, sistemul respectiv de creditare se va extinde si pentru achizitionarea de tractoare si masini agricole. Cei – fara indoiala, multi – care, din varii motive, nu vor fi eligibili pentru credite vor trebui ajutati social. Dar ca asistati social, si nu sub falsul stindard al subventiilor pentru agricultura.
Ministrul Agriculturii n-a putut fi deocamdata mai precis in legatura cu modul concret in care ar urma sa functioneze in timp sistemul. Intentiile sunt insa incurajatoare: creditele ar urma sa fie acordate de banci comerciale, deci cu respectarea normelor de piata, atat doar ca fondurile vor proveni de la buget. 40-50% din bugetul alocat agriculturii ar urma sa se indrepte catre sustinerea programului de creditare, in dauna altor forme de sprijin. Aproape in mod automat, cei mai eligibili vor fi cei gata sa-si comaseze pamanturile si sa desfasoare programe mai de anvergura, inclusiv cu finantare europeana, ceea ce va sprijini si realizarea altor restructurari urmarite in agricultura si in dezvoltarea rurala.
Chiar daca demersul nu poate da rezultate peste noapte, mai ales ca va intampina obstacole diverse, inlocuirea treptata a subventionarii cu sustinerea creditarii in sectorul agricol este probabil cea mai importanta bresa in folosirea cu responsabilitate si eficienta a banului public in acest sector.
