17.9 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCreditarea salta profitul BRD cu 54%

Creditarea salta profitul BRD cu 54%

» BRD Groupe Societe Generale, a doua banca din sistem dupa active, a realizat in primul trimestru din acest an un profit net de 259 milioane lei (70 milioane euro), cu 54% mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul avansului cu 40% a veniturilor. In primele trei luni din 2008, Transelectrica si-a depasit cu 22% tinta de profit pentru intreg anul.

La finalul lunii martie 2008, creditele acordate de BRD clientelei se ridicau la circa 28 miliarde lei (7,5 miliarde euro), in crestere cu 44% fata de nivelul de la 31 martie 2007 si cu 9% (2,3 miliarde lei) fata de sfarsitul anului trecut. Portofoliul de credite al BRD la finalul lunii martie era echilibrat: jumatate catre populatie si jumatate catre firme. Imprumuturile acordate populatiei si-au temperat cresterea la 6% fata de nivelul de la finalul anului trecut, in vreme ce creditele catre firme au avansat cu 12%.

De asemenea, la sfarsitul primului trimestru din acest an, depozitele atrase de BRD de la clientela depaseau 27 miliarde lei (7,2 miliarde euro), cu 33% mai mari decat in urma cu un an si in crestere cu doar 1% fata de nivelul din decembrie 2007. Pe ansamblul portofoliului BRD, depozitele firmelor reprezentau 55%, iar cele ale populatiei – 45%.
"Banca a reusit sa sa performeze intr-un climat dificil, caracterizat de inasprirea conditiilor de piata, creditarea fiind si de aceasta data motorul cresterii inregistrate de piata", a declarat Patrick Gelin.
Rezultatul brut din exploatare (fara impactul provizioanelor) din primele trei luni ale lui 2008 a fost de 382 milioane lei (103,5 milioane euro), in crestere cu 49% fata aceeasi perioada a anului trecut, iar profitul net a fost de 259 milioane lei, fara a se lua in calcul vanzarea a 25% din Asiban catre Groupama.
Totalul activelor BRD la finalul lunii martie 2008 se ridica la 41 miliarde lei (11 miliarde euro).

"Diferenta destul de importanta dintre nivelul dobanzilor la credite si la depozite contribuie semnificativ la profitul bancilor, care mai este sustinut si de cresterea numarului operatiunilor bancare. La rezultatele bune ale bancilor contribuie si scumpirea in avans a creditelor, urmate cu o oarecare intarziere si de o ajustare a dobanzilor la depozite. Totusi, chiar la aceste rate mari de crestere, piata bancara din Romania are un potential semnificativ, atat pe partea de creditare, cat si pe partea de intermediere bancara", a declarat Adrian Danciu, analist la Broker Cluj.
Transelectrica, firma ce detine monopolul in transportul energiei electrice, a incheiat primele trei luni din acest an cu un profit brut de 110 milioane lei (29,6 milioane euro), depasind cu 22,2% tinta de castig brut pe intreg anul, de 90 milioane lei. Profitul net al Translectrica din ianuarie-martie 2008 s-a ridicat la 82,2 milioane lei, fiind de doua ori mai mare decat cel din perioada similara din 2007. "La Transelectrica, probabil, s-au recuperat banii aferenti ajustarii cu intarziere a tarifelor in a doua jumatate a anului trecut", a explicat Danciu.

"Rezultatele BRD si ale Transelectrica au fost peste asteptarile pietei, fapt care a condus la o apreciere cu mai mult de 7% a actiunilor Transelectrica. Actiunile BRD au crescut cu 3,74%, in ton cu piata, raportul trimestrial fiind publicat dupa inchiderea sedintei. Rezultatele foarte bune raportate de marile companii la Bursa ar putea conduce la o inversare a tendintei descendente din ultima perioada", a conchis analistul de la Broker Cluj.

Cele mai citite

Derby-ul serii în Liga Campionilor la fotbal: Manchester City- Inter Milano 0-0

Manchester City şi Inter Milano au remizat, 0-0, miercuri seara, pe City of Manchester Stadium, în prima etapă a noului format al Ligii Campionilor...

Familia Regală a strâns laolaltă tineri, elite și politicieni din cadrul Ploieşti, Capitala tineretului din România 2024

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a găzduit, miercuri, la Palatul Elisabeta, seara dedicată municipiului Ploieşti, Capitala tineretului din România în anul 2024, eveniment în...

Focar de infecții la una dintre cele mai mari maternități din București

Un focar de infecții a fost depistat la una dintre cele mai mari maternități din București, unde mai multe paciente susțin că au contractat...
Ultima oră
Pe aceeași temă