-1.2 C
București
duminică, 12 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăComisia Europeană: România, creştere economică de 2,3% în 2014

Comisia Europeană: România, creştere economică de 2,3% în 2014

Economia României va înregistra în acest an o creştere economică de 2,3%, urmată de o accelerare la 2,5% anul următor, estimează Comisia Europeană, care a îmbunătăţit estimările anunţate în noiembrie, de 2,1% pentru acest an şi de 2,4% pentru anul următor, anunţă Mediafax. Comisia se aşteaptă la o schimbare treptată a motoarelor creşterii economice în intervalul analizat, de la exporturi către cererea internă.

„În 2013, creşterea puternică de 3,5% a fost susţinută de exporturi şi recolta bogată. O reechilibrare graduală a creşterii către cererea internă este aşteptată în 2014 şi 2015, cu un avans real estimat de peste 2% al PIB. Inflaţia anuală medie este estimată să încetinească la 2,4% în 2014, în timp ce şomajul este aşteptat să scadă abia în 2015. Ajustarea fiscală va continua”, potrivit prognozei economice de iarnă prezentată marţi de Comisie.

Executivul comunitar prognozează o rată a şomajului de 7,2% în acest an, la fel ca cea de anul trecut, urmând ca aceasta să coboare la 7,1% abia în 2015.

Guvernul şi FMI estimează pentru 2014 un avans economic de 2,2% – 2,5%.

Cele mai citite

Diana Șoșoacă a fost prezentă la ceremonia de învestire a președintelui venezuelean Nicolás Maduro

Diana Șoșoacă, liderul partidului SOS România, a călătorit în Venezuela, unde a participat la ceremonia de învestire a președintelui Nicolás Maduro, în ciuda controverselor...

Diana Șoșoacă a fost prezentă la ceremonia de învestire a președintelui venezuelean Nicolás Maduro

Diana Șoșoacă, liderul partidului SOS România, a călătorit în Venezuela, unde a participat la ceremonia de învestire a președintelui Nicolás Maduro, în ciuda controverselor...
Ultima oră
Pe aceeași temă