19.8 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCine este de vină pentru miliardul de euro pierdut de România

Cine este de vină pentru miliardul de euro pierdut de România

Neregulile descoperite în contractele pe bani europeni ne pot costa scump, după cum a recunoscut recent chiar ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Printre cei care se fac vinovaţi de astfel de nereguli se numără vicepremierul Liviu Dragnea sau asfaltatorul răsfăţat cu bani publici Nelu Iordache.

„România va trebui să dea Comisiei Europene, pentru deficienţe în sistem, peste un miliard de euro“, datoria „imensă“ fiind preluată de către bugetul de stat şi apărând, automat, la deficit în raportul FMI, a declarat zilele trecute ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

„Este o sumă fabuloasă, o sumă care ar fi putut merge, desigur, la proiectele de care vorbim cu toţii, sumă pe care o plătim cu toţii pentru că am avut un ­sistem deficitar, pentru că am avut persoane în acest sistem fără pregătirea necesară şi fără determinarea necesară de a face lucrurile să fie aşa cum trebuie“, a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, suma reprezintă aproa­pe un sfert din totalul cererilor de rambursare trimise Comisiei Europene până la ­finele lunii august (4,2 miliarde euro).

Citeşte şi: PE vrea 6 luni de închisoare pentru cei care fraudează bani europeni

Este vorba despre finanţări care în mod normal ar fi trebuit acordate de către Comisia Europeană, dar care au fost retrase de aceeaşi instituţie în urma neregulilor sesizate. După retragerea banilor, deoarece contractele de execuţie pe proiectele respective erau deja semnate, iar o bună parte din lucrări erau efectuate, sumele necesare continuării lucrărilor şi plăţii beneficiarilor au trebuit asigurate de la bugetul de stat, alimentând deficitul bugetar.

Un ministru împăciuitor: Au fost neînţelegeri

„Nu puteam lăsa primarii să plătească pentru chestiuni făcute sau datorate sistemului de stat. Faptul că acei primari au dat drumul la o licitaţie pentru care au avut aprobare de la Agenţia Naţională de Achiziţii sau de la o structură de management a statului, nu puteam să îi imputăm acestei primării un astfel de cost“, a declarat Teodorovici.

Potrivit ministrului Fondurilor Europene, preluarea acestei datorii de către bugetul de stat „creează mari dificultăţi, pentru că suma asta este automat pe deficit“. „În relaţia noastră cu FMI, această sumă, automat, se regăseşte pe partea de deficit“, a conchis Teodorovici.

Unde s-au înregistrat cele mai multe probleme

Potrivit unui document realizat în primăvara acestui an, numai pe Programul Operaţional Sectorial Transporturi (POS-T) au fost înregistrate 51 de corecţii financiare, cu o valoare totală de 998 milioane lei, şi au fost aplicate 56 de reduceri procentuale ale valorii proiectelor. Proiecte în valoare de 4,9 miliarde lei au prezentat nereguli şi au fost întocmite 28 de sesizări de fraudă.

Un caz celebru este cel al constructorului Nelu Iordache, patronul firmei Romstrade, executantul unui sector de autostradă între Nădlac şi Arad, finanţat din bani europeni. Iordache este cercetat în stare de arest pentru deturnarea fondurilor europene alocate proiectului şi dirijarea acestor bani fie în interes personal, fie către alte firme din grupul său.

Un alt personaj implicat în scandaluri cu fonduri europene e chiar vicepremierul Liviu Dragnea, fost acţionar şi cel care controlează din umbră firma Tel Drum SA. În 2011, reprezen­tanţii Comisiei Europene au efectuat un audit în ţara noastră, în cadrul căruia au fost verificate mai multe contracte încheiate pe bani comunitari de autorităţile române cu diferite firme. Printre acestea, experţii au controlat şi două contracte semnate de Consiliul Judeţean Teleorman cu firma Tel Drum SA pentru reabilitarea a două drumuri, DJ 506 şi DJ 701, rezultatele raportului urmând să fie trimise printr-o scrisoare oficială către autorităţile din România. Experţii au găsit nereguli majore privind un conflict de interese, precum şi folosirea unor criterii de calificare restrictive în momentul în care s-a ales firma. Acestea ar fi dus la excluderea unor ofertanţi cu preţuri mai mici din rândul participanţilor.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Ce decizii ar putea lua Mark Rutte, noul secretar general al NATO

Zi istorică pentru NATO. Mark Rutte este de marți noul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. Jens Stoltenberg i-a predat ştafeta după un deceniu plin...

Aproape jumătate de milion de șomeri în România

Rata șomajului a urcat în august la 5,5% Noi date vin de la Institutul Național de Statistică. Rata şomajului în formă ajustată sezonier a urcat,...

Poliția daneză investighează două explozii în apropierea Ambasadei Israelului din Copenhaga

Poliția din Copenhaga a anunțat că investighează două explozii produse miercuri în apropierea Ambasadei Israelului, situată în nordul capitalei daneze. Potrivit autorităților, nu au...
Ultima oră
Pe aceeași temă