17.6 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăChinezul Min Zhu, numit director general adjunct al FMI

Chinezul Min Zhu, numit director general adjunct al FMI

Christine Lagarde l-a numit, marţi, pe reprezentantul Chinei, Min Zhu, în noul post de director general adjunct al Fondului Monetar Internaţional (FMI), un simbol al recunoaşterii importanţei dobândite de Beijing în cadrul economiei mondiale, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Min Zhu a fost consilier special al lui Dominique Strauss-Kahn, predecesorul Christinei Lagarde. Promovarea sa este un semn al voinţei exprimate de noua şefă a FMI de a acorda mai multă putere ţărilor emergente.

Este pentru prima dată când un reprezentant al Beijingului accede la unul din principalele posturi de la conducerea Fondului.

Fostul ministru francez de finanţe l-a mai ales şi pe americanul David Lipton, consilier economic la Casa Albă, să o secundeze. El îi va succede lui John Lipksy, actual prim-director general adjunct aflat pe punctul de a pleca din cadrul instituţiei.

Cele mai citite

Un nou cutremur în județul Gorj. Ce intensitate a avut

Un cutremur cu intensitate de 3,8 a avut loc sâmbătă dimineață în județul Gorj. „În ziua de 07 Septembrie 2024, la ora 09:06:22 (ora...

Circulația feroviară în centrul Germaniei a fost întreruptă din cauza unei defecțiuni tehnice

Serviciile feroviare din centrul Germaniei au fost întrerupte sâmbătă din cauza unei defecţiuni tehnice, a anunţat Deutsche Bahn. Trenurile au rămas în staţii până...

VIDEO Cum au lăsat „tricolorii“ vestiarele stadionului din Priștina. „Echipa României a fost aici“

Echipa națională a României a lăsat vestiarele stadionului pe „Fadil Vokrri” din Priștina, capitala Kosovo, acolo unde a avut loc meciul UEFA Nations League,...
Ultima oră
Pe aceeași temă