Valoarea medie din acest moment a indicelui imobiliare.ro, care se referă la preţurile solicitate de vânzători, înregistrată la nivel naţional, şi anume 1.070 euro/mp util, reprezintă nivelul minim al ultimilor doi ani şi jumătate pentru segmentul rezidenţial. Cea mai accentuată rată de scădere, de 3,6%, a fost resimţită în Ploieşti, scăderi de peste 3% au fost înregistrate şi în Cluj-Napoca şi Iaşi, în timp ce Constanţa reprezintă o excepţie pe piaţa imobiliară din România, aici înregistrându-se o creştere de 1,1%.
După o scădere de 3% în luna septembrie, preţurile apartamentelor au pierdut alte 3 procente şi în octombrie, un nou prag minim fiind atins pe segmentul rezidenţial. Valoarea indicelui naţional imobiliare.ro pentru luna octombrie a ajuns cu 34 euro/mp (3,1%) mai puţin decât în luna precedentă. Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când indicele imobiliare.ro indica o valoare de 1.239 euro/mp, preţurile apartamentelor sunt în prezent cu 13,6% mai mici. Preţurile apartamentelor au confirmat tendinţa de scădere înregistrată în lunile anterioare, fiind atinse noi praguri minime la diferite categorii de apartamente în majoritatea oraşelor analizate.
Pentru Bucureşti, indicele imobiliare.ro indică o valoare medie de 1.176 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi din Capitală, în scădere cu 1,4%, faţă de luna precedentă atingându-se totodată un nou prag minim de la începutul crizei imobiliare până în prezent. În comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut, preţurile solicitate în prezent sunt cu 10,6% mai mici. Tendinţa de scădere a fost resimţită în special la apartamentele noi. Apartamentele vechi cu trei camere au înregistrat o evoluţie în uşoară creştere de +0,1%, iar cele cu patru camere cu 0,8%, după mai multe luni de scădere.
În Braşov, dinamica segmentului rezidenţial a fost relativ temperată, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare având cu 0,8% mai puţin decât în luna precedentă. În mod surprinzător, preţurile apartamentelor noi din ansamblurile rezidenţiale a urcat în octombrie cu 5,2%. La Cluj-Napoca, după patru luni de creştere consecutivă, preţurile apartamentelor au scăzut cu 3,3%, înregistrându-se cea mai mare scădere din acest an, contrar tendinţei din ultimele luni. Scăderea a fost înregistrată atât la apartamentele noi, cât şi la cele vechi.
Constanţa este singurul mare oraş în care preţul apartamentelor a cunoscut o evoluţie pozitivă. Sub influenţa evoluţiei preţurilor locuinţelor noi, apartamentele de aici s-au scumpit cu 1,1%. Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi a crescut cu 5,9% de la 930 euro/mp util, în timp ce preţul pe metrul pătrat al apartamentelor vechi a înregistrat o creştere uşoară de 0,3%. Preţul apartamentelor din Timişoara a scăzut cu aproape 2,5%. Valoarea indicelui imobiliare.ro, 802 euro/mp util, clasează în continuare Timişoara pe primul loc în topul oraşelor cu cele mai ieftine apartamente din ţară. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, diferenţa de preţ s-a accentuat, fiind acum de 18,1%.