8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe soluţii sunt pentru restituirea integrală a proprietăţilor confiscate

Ce soluţii sunt pentru restituirea integrală a proprietăţilor confiscate

Guvernanţii susţin că proiectul de lege prin care se prevede plafonarea despăgubirilor pentru casele naţionalizate este determinată şi de limitările bugetare. Estimările Ministerului Finanţelor indicau că efortul bugetar pentru următorii ani ar fi fost de 70 miliarde lei, echivalentul în bani al proprietăţilor naţionalizate.

Soluţia Guvernului (acordarea doar a 15% din valoare pe o perioadă de 10-12 ani) este considerată de specialiştii Expert Forum ca fiind discriminatorie şi nu rezolvă problema cea mai mare, stabilirea dreptului de proprietate.

Stabilirea dreptului de proprietate

O mare problemă o reprezintă stabilirea dreptului de proprietate – cei mai mulţi păgubiţi au început deja procesele, unii chiar cu decenii în urmă, şi tot din vina statului nu s-a terminat stabilirea dreptului de proprietate.

„Nu poţi să vii şi să spui că până acum ai dat integral case înapoi sau bani sau acţiuni, iar pentru ceilalţi, prinşi în sistem de tot atâta vreme dar unde tot statul a fost mai lent în soluţionarea cauzei, nu mai poţi restitui”, se menţionează în analiza Expert Forum

Cea mai simplă soluţie, în opinia Expert Forum ar fi înfiinţarea unui nou Fond Proprietatea, „dar de data aceasta rapid, ca să prindem termenul din iulie cu CEDO, să nu mai aşteptăm cinci ani până se îndură statul să listeze”. Pentru Fondul Proprietatea 2 ar urma să se facă direct o selecţie internaţională de manager.

Obligaţiuni pe termen foarte lung

O altă soluţie propusă este creşterea capitalului Fondului Proprietatea, urmând ca de exemplu, statul să pună 15%din acţiunile Transelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Hidroelectrica şi toate celelalte companii din care a fost creat iniţial Fondul Proprietatea cu 20%. Avantajul este că Fondul Proprietatea e deja listat şi administrat de un manager credibil.

De asemenea, emiterea unor obligaţiuni pe termen foarte lung ar fi încă o soluţie pentru a putea plăti acum despăgubirile, iar plata de la buget să se facă pe o perioadă mult mai îndelungată. spun analiştii Expert Forum.

A patra soluţie indicată se referă este una cu aplicabilitate imediată: distribuirea directă de acţiuni la companiile de stat gen Hidroelectrica. Problema ar putea fi însă una de evaluare a companiilor. Varianta este apreciată ca fiind „rezonabilă”, mai ales că o bună parte din companiile care sunt şi în portofoliul Fondului proprietatea vor fi listate cât de curând la bursă, aşa cum s-a stabilit prin acordul cu FMI.

Cele mai citite

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...
Ultima oră
Pe aceeași temă