-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe INTERESE are Bosnia Herţegovina în România

Ce INTERESE are Bosnia Herţegovina în România

Dezvoltarea colaborării dintre operatorii de turism din România şi Bosnia este una din oportunităţile de afaceri.

Ambasadorul Bosniei şi Herţegovinei în Romania, Dusko Kovacevic, a efectuat o vizită de două zile la Galaţi, pentru a stabili noi contacte care să constituie premizele dezvoltării colaborării între companii şi instituţii dintre cele două ţări. La Prefectura Galaţi, a avut loc o întâlnire în cadrul căreia ambasadorul a discutat cu prefectul Galaţiului, Emanoil Cătălin Bocăneanu, despre oportunităţile unor viitoare colaborări.

„Am discutat despre stabilirea a unor noi contacte economice şi culturale şi în domeniul educaţiei. Aceste relaţii se bazează pe potenţialul nostru, local şi cred că prin discuţiile avute am creat premisele colaborării. Am discutat, în primul rând, despre o colaborare între Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Dunărea de Jos şi facultăţi de medicină din Bosnia Herţegovina”, ne-a declarat prefectul Galaţiului.

Ambasadorul a explicat că încearcă să deschidă uşi pentru colaborări viitoare, între companii din cele două ţări. Spre exemplu, a stabilit un contact de afaceri între societatea Electroprecizia din Braşov şi o companie din Bosnia Herţegovina. La începutul lunii iulie, va avea o întâlnire la Constanţa, cu o comunitate de afaceri pentru a stabili o întâlnire între o firmă din Bosnia Herţegovina şi oamenii de afaceri din Constanţa.

Ambasadorul Dusko Kovacevic întrevede un important potenţial în colaborarea bilaterală în domeniul turismului, la Galaţi fiind impresionat de Faleza Dunării: „M-a impresionat Dunărea şi în special Faleza Dunării. Nu am avut prea mult timp la dispoziţie pentru a vizita oraşul, dar am fost impresionat de faleză, o zonă atractivă. România are foarte mute atracţii turistice, cum ar fi Dunărea şi mă gândesc să atrag agenţi de turism din România, care să meargă în Bosnia Herţegovina, dar şi invers, ca agenţi de turism din Bosnia Herţegovina să vină în România. Acest lucru înseamnă că Galaţiul ar putea fi inclus într-un astfel de voiaj în România”, a spus ambasadorul. După întâlnirea de la Prefectura Galaţi, la Camera de Comerţ şi Industrie şi a avut loc o întâlnire a ambasadorului cu reprezentanţii mediilor de afaceri.

Ambasadorul Dusko Kovacevic (stânga) a efectuat o vizită de două zile la Galaţi

Cele mai citite

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă