Segmentul pensiilor private este cel mai tânăr în peisajul instituţiilor financiare non-bancare din ţara noastră, cu o istorie de numai opt ani, interval în care a demonstrat o dinamică permanent pozitivă. Componenta privată a sistemului de pensii ar putea deveni esenţială, în condiţiile în care sistemul de stat dă semne evidente de slăbiciune.
Ponderea activelor nete administrate în sectorul pensiilor private din România în Produsul Intern Brut a atins la finele anului 2013, potrivit raportului ASF, valoarea de 2,35%. Spre comparaţie, ponderea activelor deţinute de companiile de asigurări se ridica la 2,92%, în timp ce gradul de penetrare al asigurărilor, calculat ca pondere a primelor brute subscrise în PIB, era de 1,29%, în scădere abruptă faţă de anii pre-criză, când se apropiase de pragul de 2%.
În paralel, capitalizarea bursieră a marcat cel mai ridicat nivel din ultimii șase ani, urcând la o pondere de 12,54%, în timp ce activele administrate de organismele de plasament colectiv reprezentau 5,7% din PIB. Merită remarcat în acest context faptul că segmentul pensiilor private este cel mai tânăr în peisajul instituţiilor financiare non-bancare din ţara noastră, cu o „istorie” de numai șase ani, interval în care a demonstrat o dinamică permanent pozitivă.
Dincolo de cota curentă de participare la PIB, importanţa sectorului pensiilor private este legată în special de viitor, atât din perspectiva participanţilor la sistem, cât şi dintr-o perspectivă economică mai largă, a surselor de finanţare a economiei româneşti.
Pensia privată va face diferenţa dintre supravieţuire şi un trai decent
Participanţii celui mai mare fond de pensii de Pilon II din România, ING, care au contribuit continuu de la debutul sistemului şi până în prezent, au acumulat până la momentul actual, în medie, în contul personal, circa 4.267 lei. Pentru cei care au contribuit sporadic, valoarea contului mediu este de numai 504 lei, a arătat recent Marius POPESCU, membru în Consiliul de Administraţie ING Pensii. La nivelul întregii pieţe de pensii private obligatorii, potrivit datelor ASF, din cele 3,2 milioane de participanţi pentru care s-au vărsat contribuţii continuu, există circa 535 mii de persoane care au acumulat în conturi între 5 şi 10 mii lei, în timp ce pentru alte circa 228 mii de persoane valoarea contului depăşește 10 mii lei.
Din păcate, în rândul celor aproape încă 3 milioane de persoane înrolate în sistem, până la totalul de 6,17 milioane de participanţi, există un mare număr de conturi în care contribuţiile au intrat sporadic – la limită, în aproape 200.000 de conturi nu au fost virate contribuţii niciodată –, ceea ce înseamnă că, dacă situaţia nu se va schimba în viitor, pentru o bună parte din participanţii la sistem Pilonul II nu-şi va atinge obiectivul, acela de a furniza o pensie suplimentară care să permită menţinerea unui nivel de viaţă decent.
De ce ar trebui să ne preocupe foarte serios şansele sistemului de pensii private obligatorii de a-şi îndeplini obiectivul social pentru care a fost creat? Pentru simplul motiv că, în 20 de ani de acum înainte, suplimentul de pensie furnizat de Pilonul II ar putea fi, pentru foarte mulţi cetăţeni ai României, singurul element care să facă diferenţa între supravieţuire şi un trai decent. Realităţile demografice arată fără tăgadă că în deceniile următoare îmbătrânirea populaţiei va pune o presiune suplimentară pe bugetul public de pensii, determinând reducerea nivelului pensiei de la stat, iar pensia privată obligatorie va deţine circa 10 puncte procentuale din rata de înlocuire a venitului prin pensie.
În 2060, populaţia României se va reduce până la 17,2 milioane (de la 21,4 milioane în 2010), din care numai jumătate va mai reprezenta populaţia de vârstă activă (54%). Ţinând cont însă că această categorie de populaţie include şi tinerii aflaţi încă în sistemul şcolar, persoane casnice, persoane dezocupate sau lucrând în economia nefiscalizată etc., rezultă că numărul celor care muncesc şi plătesc contribuţii la bugetul de stat se va reduce substanţial.
Perspective sumbre
Ca atare, un buget de asigurări sociale sărăcit prin reducerea numărului contribuabililor va trebui să susţină un număr tot mai mare de pensionari. În aceste condiţii, rata de înlocuire a venitului prin pensie se va deteriora accelerat, pentru ca, în 2032, să ajungă la 24%, de la 36% în prezent, context în care cele 10 procente adăugate de Pilonul II vor deveni esenţiale pentru a menţine standardul de viaţă al pensionarilor măcar la nivelul actual, compensând slăbirea sistemului public.
Pentru viitorii pensionari, Pilonul II are potenţialul de a-şi aduce contribuţia la păstrarea stilului de trai din perioada vieţii active şi după momentul pensionării. Luând în calcul sumele acumulate până acum în contul individual al participanţilor, respectiv performanţele foarte bune pe care le dovedeşte an de an industria, este evident că pensia suplimentară va avea un impact real asupra traiului nostru de la pensie. Se estimează că în 2032, momentul în care va intra în plată primul val semnificativ de participanţi din Pilonul II, acesta va suplimenta cuantumul pensiei de stat cu circa 10 puncte procentuale, reprezentând aproape jumătate din aceasta, explică Marius POPESCU, subliniind totodată că pentru un trai decent la vârsta pensionării este nevoie ca cetăţenii să economisească din timp, pe cât posibil şi prin alte modalităţi decât Pilonul II, ca, de exemplu, Pilonul III (pensii facultative), depozite şi alte instrumente. Consider că războiul cu demografia l-am pierdut. Economisirea – fie ea sub orice formă – este singura soluţie (pentru un trai decent la pensionare – n.r.), susţine POPESCU, adăugând că pentru cei cu venituri mici, din păcate, Pilonul II rămâne singura sursă de economisire.
Indispensabili
Dintr-o perspectivă economică mai largă, rolul de „finanţatori” pe care fondurile de pensii îl pot juca în economia românească nu poate fi ignorat. Să nu uităm că în acest moment fondurile de pensii au în administrare active nete de 17,8 miliarde lei, adică uşor peste 4 miliarde euro.
Din acest volum total, investiţiile în România reprezintă circa 94% şi sunt îndreptate preponderent către instrumentele financiare cu grad redus de risc. În fapt, 11% din titlurile de stat emise de România se află în deţinerea fondurilor de pensii, cu o preferinţă vădită către maturitățile lungi. Dacă aceste deţineri conferă stabilitate şi siguranţă pentru economiile participanţilor, nu mai puţin adevărat este că ele au şi rolul de a reduce volatilitatea în perioadele de turbulenţe, dat fiind că fondurile de pensii nu sunt investitori conjuncturali.
Pe de altă parte, tot fondurile de pensii sunt investitorii care asigură peste 10% din lichiditatea medie a Bursei, fiind cei mai mari investitori instituţionali locali. Cu plasamente care depăşesc 700 milioane euro la Bursa de Valori Bucureşti, aceşti investitori au jucat un rol crucial în succesul ofertelor publice recente şi au acţionat ca factor de echilibru pe piaţa secundară de acţiuni. Astfel, fondurile de pensii deţin, conform datelor ASF, 18,6% din oferta Electrica, 20,6% din oferta Nuclearelectrica, 22,8% din oferta Romgaz etc. Dacă cele de mai sus ilustrează fără tăgadă capacitatea fondurilor de pensii de a aduce o contribuţie substanţială la finanţarea economiei româneşti, nu ne rămâne decât să ne întrebăm în ce măsură economia românească este pregătită să folosească această resursă.
Aşa cum am spus şi cu alte ocazii, în acest moment orice discuţie despre potenţialele investiţii directe ale fondurilor de pensii româneşti în proiecte de infrastructură are un caracter pur teoretic. Astăzi, potrivit legislaţiei în vigoare, singurele căi prin care fondurile de pensii ar putea investi în proiectele naţionale de dezvoltare a infrastructurii ar fi ca pentru finanţarea acestora să se lanseze emisiuni de bonduri cu rating corespunzător sau ca obiectivele de infrastructură în cauză să devină proprietatea unor companii listate la bursă, înfiinţate special pentru a gestiona realizarea şi exploatarea lor. Pentru moment însă, statul român pare să ignore aceste posibilităţi.
Mai mult, participarea fondurilor de pensii ca finanţatori ai economiei reale este îngustată suplimentar prin interdicţia de a investi în bonduri OTC (engl., Over the Counter), instrumente financiare a căror tranzacţionare este permisă fondurilor de pensii pe plan internaţional, facilitând implicarea acestora în dezvoltarea companiilor care, deşi nelistate la bursă, au perspective de dezvoltare solidă.
De altfel, posibilitatea de tranzacționare OTC a obligaţiunilor este una dintre măsurile propuse de asociaţia operatorilor din pensiile private, APAPR, pentru flexibilizarea cadrului investiţional, diversificarea portofoliilor şi reducerea riscurilor, măsuri aflate în analiză şi dezbatere cu autoritatea de supraveghere. Alături de aceasta, pe lista propunerilor APAPR se mai găsesc şi reevaluarea coeficienţilor pentru calculul gradului de risc, posibilitatea hedging-ului pentru riscul de dobândă sau posibilitatea de tranzacţionare cu depozitarul şi afiliaţii.
Rămâne de văzut când şi în ce măsură statul român şi autoritatea de reglementare în domeniu vor oferi acestor investitori de calibru posibilitatea de a se implica mai mult şi mai direct în creşterea economică a României, altfel decât prin modalitatea difuză a plasamentelor în titluri de stat.
