1.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCase pe structură metalică cu garanţie pe viaţă

Case pe structură metalică cu garanţie pe viaţă

Dezvoltatorul imobiliar ARH Ventures construieşte case pe structură metalică pentru care oferă garanţie pe viaţă, în cadrul unui ­ansamblu situat în localitatea Baloteşti, judeţul ­Ilfov, la aproximativ 24 km de centrul Capitalei.

Maple Place este un proiect imobiliar ce aduce pe piaţă case construite pe structură metalică. Primele locuinţe au fost deja ridicate, iar dezvoltatorul oferă pentru structura de rezistenţă garanţie pe viaţă. Foarte utilizat în SUA, Europa de Vest şi China, acest sistem de construcţie are la bază oţel galvanizat, material ce permite garantarea calităţii pe o perioadă mai lungă de timp, comparativ cu sistemul clasic de construcţie din cărămidă şi beton.
„Folosirea tehnologiei structurilor metalice uşoare oferă avantaje substanţiale faţă de construcţiile tradiţionale. În primul rând o mai mare precizie, durabilitate şi rezistenţă în timp a clădirilor. O altă calitate în raport cu cele clasice este faptul că acestea pot fi transportate şi montate indiferent de condiţiile meteo, ceea ce înseamnă un timp mai scurt de execuţie” declară Anca Axente, Marketing Manager ARH Ventures. În plus, acest sistem permite o ocupare mai mică a spa­ţiului destinat construcţiei. Diferenţa dintre suprafaţa construită şi cea utilă este redusă cu peste 10% având în vedere că pereţii exteriori au o grosime de 24 – 25 cm. Totodată, o astfel de casă are o rezistenţă ridicată la intemperiile climaterice şi cutremure datorită elasticităţii pe care o prezintă oţelul.

Primele 14 case vor fi livrate în toamna acestui an
Maple Place este amplasat în localitatea Baloteşti, la circa 3 km de DN1 şi 6 km de aeroportul Otopeni. Valoarea investiţiei pentru realizarea proiectului este de peste 8 milioane de euro şi cuprinde terenul, infrastructura proiectului, construcţiile şi realizarea facilităţilor. Construit pe un teren de aproximativ 36.000 mp, ansamblul a fost demarat în luna octombrie din 2009 şi se va desfăşura pe cinci etape de construcţie, termenul de finalizare preconizat pentru tot proiectul fiind jumătatea anului 2012.
„Prima fază va număra 14 case şi are ca termen de finalizare toamna acestui an, având în vedere că o casă construită pe acest sistem este gata, cu toate finisajele, în maxim trei luni. Până acum din faza I am vândut patru locuinţe, iar în funcţie de lichidarea stocului vom anunţa începerea următoarei faze” afirmă Anca Axente. Întreg proiectul va cuprinde 82 de unităţi, grădiniţă, parc, loc de joacă pentru copii, un spaţiu comercial şi parcări pentru vizitatori.
Fiecare casă are o suprafaţă desfăşurată de 164, 18 mp şi este dispusă pe parter, etaj şi pod, care poate fi mansardat. Suprafaţa totală a terenului alocat fiecărei propietăţi este de circa 400 mp. Locuinţele vor fi dotate cu două locuri de parcare şi o grădină amenajată de minim 200 mp. Acestea vor fi livrate la cheie, cu toate utilităţile necesare (apă, gaze, canalizare, electricitate, racord la internet, telefonie fixă, cablu TV) şi contorizare individuală.

Casele se vând finisate, mobilate şi utilate
Unităţile locative se vând complet finisate cu parchet din lemn triplu stratificat, gresie şi faianţă de calitatea I, tâmplărie din PVC şi uşi de interior. Pe lângă acestea, oferta de vânzare ­include mobilă pentru toate ­camerele, bucătării utilate (plită, cuptor, hotă şi frigider), maşină de spălat, aer condiţionat (climă) şi centrală termică. ­Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor, dezvoltatorul oferă consultanţă gratuită în design de interior şi posibiliatatea de a alege dintr-o gamă de produse, în cazul în care se doreşte altceva decât ceea ce ­este în oferta standard, cu un buget prestabilit de aproximativ 9.000 euro.
În prezent preţul porneşte de la 155.000 de euro (TVA inclus) şi poate ajunge până la 160.000 de euro în funcţie de terenul alocat fiecărei case. „În această perioadă, avem în derulare o promoţie prin care oferim o reducere între 15.000 – 20.000 euro, în funcţie de lotul ales pentru casele deja ridicate. Încercăm astfel să asigurăm un cash-flow constant, mai ales că au fost trase deja toate utilităţile pentru tot proiectul, ceea ce înseamnă că în momentul finalizării locuinţelor propietari se pot muta imediat” completează Anca Axente. Ca soluţii financiare se accepta orice tip de credit ipotecar, cu un avans de 20% la semnarea antecontractului, 70% la semnarea contractului în momentul predării locuinţei şi 10% la finalizarea etapei de execuţie din care casa face parte. 

Cele mai citite

Data lansării iOS 18.2.1. Noul update pentru iPhone confirmat de Apple

Apple se pregătește să lanseze un nou update pentru iPhone, iOS 18.2.1, destinat să remedieze problemele apărute odată cu lansarea iOS 18.2 din decembrie...

Președintele Germaniei dizolvă parlamentul și declanșează alegeri anticipate

Decizia vine după prăbușirea coaliției guvernamentale conduse de Olaf Scholz, iar alegerile vor avea loc pe 23 februarie 2025. Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a anunțat...

Data lansării iOS 18.2.1. Noul update pentru iPhone confirmat de Apple

Apple se pregătește să lanseze un nou update pentru iPhone, iOS 18.2.1, destinat să remedieze problemele apărute odată cu lansarea iOS 18.2 din decembrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă