Dupa o crestere destul de viguroasa, indeosebi in cursul anului trecut, bursa din Romania a cunoscut in acest an o lancezeala prelunga, marcata, intr-o perioada, de caderi pronuntate. O situatie care creeaza preocupare, desi, ca sa fim drepti, nu prea multi – nici oficiali guvernamentali, nici oameni de afaceri – nu se prea dau de ceasul mortii! Aceasta, pentru ca bursa nu stim ce va fi, dar deocamdata nu este neaparat vreun barometru al economiei. Ce se intampla pe la bursa ramane inca un fel de capitol aparte, cu dinamici proprii, desi multi analisti vorbesc de faptul ca treptat, chiar si de n-ar vrea, piata bursiera romaneasca se cupleaza la tendintele din regiune, indeosebi datorita implicarii capitalurilor internationale, care nu vor sa stie de specificitati ale pietei romanesti si joaca aproape concertat in zona, facand miscari care conecteaza inevitabil evolutiile din bursa romaneasca cu cele din bursele tarilor din regiune.
Or, se pare ca evolutiile bursiere din ultimul timp au mare legatura tocmai cu miscarile capitalurilor internationale in zona. Acestea s-au implicat substantial pe pietele bursiere est-europene Ð desigur, „substantial” doar fata de standardele modeste ale acestora – pana cand au plecat tot substantial, ca la un semnal, legat de oportunitati mai mari in alte zone.
Banca Nationala a mentionat ca, dupa calculele intreprinse de expertii sai, in ultimii doi ani au intrat in Romania capitaluri speculative in echivalentul a 2 miliarde de euro, din care cea mai mare parte (1,2 miliarde euro) pentru valorificarea dobanzilor mai inalte de pe piata romaneasca decat cele de pe pietele internationale si restul (de circa 800 milioane euro) ca plasamente pe piata de capital. Capitalurile speculative sunt cele ce vizeaza direct profitul (din dobanzi, din diferente de curs, din tranzactii cu actiuni), si nu indirect, din afaceri.
Sumele, chiar si la standardele romanesti, sunt derizorii. Multi se vor repezi poate sa spuna ca ingrijorarile manifestate de Banca Nationala cu privire la o invazie a pietei romanesti de catre capitalurile speculative s-au dovedit exagerate. Prin consecinta, se va incerca sa se argumenteze ca diferitele masuri luate de Banca Nationala spre a stavili o asemena invazie si implicatiile acesteia pentru evolutia inflatiei si consumului au fost nejustificate, impietand tocmai asupra sensului si rostului liberalizarii contului de capital. Este vorba de masurile de restrictionare a creditului neguvernamental, indeosebi a celui in valuta, si, prin incidenta, de temperare a consumului din import si de fortare a unei scaderi a dobanzilor exact pentru a micsora diferentialul de dobanzi de pe piata romaneasca, principala potentiala atractie pentru capitalurile speculative. Nimic mai gresit intr-o asemenea abordare! Nimeni nu poate sti, desigur, ce s-ar fi intamplat daca aceste masuri nu ar fi fost luate. Poate, intr-adevar, ar fi avut loc o invazie de capitaluri speculative! Dar, inca si mai elocvent, ramane tocmai impactul puternic resimtit chiar si la miscari in fond derizorii de capitaluri speculative.
Dupa ce si-au luat tainul din piata monetara ca si din cea de capital – respectiv castigurile din dobanzile mai inalte si din specularea actiunilor cu potential de crestere -, capitalurile speculative, multe, putine cate au fost, si-au luat talpasita: nici macar din cauza faptului ca nefericiri au intervenit pe piata romaneasca, precum caderi ale economiei, degradari ale ratingului de tara, falimente rasunatoare sau altele asemenea, ci pur si simplu din cauza imprejurarii ca pe alte piete au survenit conditii de fructificare superioare, de pilda mariri ale dobanzilor asociate dolarului si euro-ului sau perspective mai bune pentru companiile americane si vest-europene in contextul redresarii economice de pe ambele parti ale Atlanticului.
Realitatea este ca, atunci cand iti e lumea mai draga, capitalurile speculative te pot lasa craca! Marile crahuri financiare din tari mai slabe economic s-au produs, aproape in mod sistematic, potrivit acestui scenariu: dupa ce lucrurile au mers bine si capitaluri semnificative au venit in tarile respective pentru a valorifica in scopuri de profit perspectivele incurajatoare ale acestor tari, un complex de factori – caci o nenorocire nu vine niciodata singura! – a rasturnat rapid situatia. O conjunctura mai buna pe alte piete a determinat capitalurile speculative sa-si marcheze profiturile si sa plece. Daca a fost vorba de evenimente care au semanat neincredere in tarile cu pricina, plecarea capitalurilor speculative a fost masiva, tarile in cauza fiind lasate dintr-o data fara fonduri lichide in piata. Monedele lor nationale au preluat din zbor implicatia, cazand pe pietele de schimb, iar, prin consecinta, preturile interne au explodat. Ce a urmat a depins de la caz la caz, degenerand spre mai grav sau mai putin grav.
Parasirea Romaniei de catre capi-talurile speculative – nici macar determinata in esenta de reculuri de credibilitate ale Romaniei, ci mai degraba de aparitia unor oportunitati pe alte piete – demonstreaza ilustrativ la ce se poate astepta Romania la o adica daca un complex de factori care se intrunesc deter-mina plecarea capitalurilor speculative. Acestea, la venirea lor, pot impinge in sus moneda nationala prin schimbarea raportului dintre cererea si oferta de valuta pe piata sau pot crea senzatia unei pletore de resurse care poate propulsa fara acoperire economica salariile si consumul, mai precis fara contrapartida in productie interna si in cresterea productivitatii muncii. Iar la o plecare precipitata – care poate interveni si din te miri ce – esti aruncat in aer, lasat fara resurse li-chide si cu inevitabile corectii de intreprins sau care, si mai rau, se napustesc de la sine in curs si in preturi.
Singura solutie impotriva capitalurilor speculative atat timp cat, pre-cum in cazul Romaniei, nu ai o piata financiara fluida si consistenta care, prin insasi dimensiunea ei, sa fie apta sa absoarba consecintele atat de venire, cat si de plecare ale capitalurilor speculative o constituie descurajarea intrarilor de capitaluri speculative pentru ca acestea sa nu aiba de unde sa plece. Si aceasta inseamna pastrarea unor dobanzi cat mai scazute si a unui curs al leului cat mai volatil si deci impredictibil. Acest lucru reprezinta, desigur, un cost pentru operatorii stabili de pe piata romaneasca, dar pentru perspectivele economiei in ansamblu reprezinta un cost mai mic decat cel generat de miscari masive (comparativ cu piata) ale capitalurilor speculative.
