17.6 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBursele europene se prăbuşesc pe fondul temerii privind extinderea crizei datoriilor

Bursele europene se prăbuşesc pe fondul temerii privind extinderea crizei datoriilor

Bursele europene s-au prăbuşit, marţi, pe fondul îngrijorărilor privind posibilitatea extinderii în Italia şi Spania a crizei datoriilor din zona euro, relatează BBC, citat de NewsIn.

Cel mai important indice bursier din Italia a pierdut 3,3% în debutul şedinţei de tranzacţionare, în timp indicele principal al Bursei din Spania a coborât cu 2,7%.  Indicele german DAX a pierdut 1,6%, iar indicele britanic FTSE 100 a înregistrat un regres de 1%. Totodată, indicele Nikkei al Bursei din Tokyo a închis în scădere cu 1,4%.

Miniştrii de finanţe din zona euro au declarat luni că sunt gata să adopte noi măsuri pentru a stopa extinderea crizei datoriilor.

Moneda unică a coborât, marţi, la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni în raport cu dolarul, la valoarea de 1,3958 dolari pentru un euro.

Principala îngrijorare este că Italia şi Spania ar putea urma exemplul Greciei, Portugaliei şi Irlandei, de a cere ajutorul financiar al Uniunii Europene şi al Fondului Monetar Internaţional, notează BBC.

Potrivit miniştrilor de finanţe din zona euro, eforturile de a îmbunătăţi capacitatea sistemică de rezistenţă la contagiune a zonei euro ar include şi consolidarea flexibilităţii şi extinderea sferei de aplicare a Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară.

Cele mai citite

Un vagon al unui tren de marfă cu cereale a deraiat la ieșirea din stația Valu lui Traian

Un vagon al unui tren de marfă încărcat cu cereale a deraiat, sâmbătă, la ieşirea din staţia Valu lui Traian. Circulaţia feroviară se desfăşoară...

Rețea internațională de clonare de carduri, destructurată de autoritățile judiciare române și americane

Anchetatorii româno-americani au colaborat împreună pentru destructurarea unei grupări care clona datele de pe carduri Reţeaua, înfiinţată în California, era formată din români şi...

Dosar penal după ce o poartă metalică de pe un teren de sport a căzut peste un copil

Polițiștii din Alba au deschis un dosar penal după un incident petrecut pe terenul de sport al unei școli din Alba Iulia, unde o...
Ultima oră
Pe aceeași temă