1.3 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBursa de la New York a închis luni în urcare

Bursa de la New York a închis luni în urcare

Bursa de la New York a închis luni în urcare, datorită optimismului generat de fuziunile şi achiziţiile din sectoarele sănătăţii şi tehnologiei şi de rezultatele financiare solide ale grupului Caterpillar, transmite Reuters, citată de Mediafax.

Indicele Dow Jones Industrial Average a finalizat în creştere cu 0,89%, iar Standard & Poor’s (S&P) 500 a urcat cu 1,29%, în timp ce Nasdaq Composite a câştigat 2,35%.

Acţiunile au crescut în ultimele trei săptămâni datorită speranţelor că guvernele europene vor rezolva criza datoriilor de stat din zona euro, dar şi rezultatelor financiare peste estimări ale marilor companii din SUA, care au redus aşteptările ca cea mai mare economie a lumii să revină în recesiune.

Sentimentul pozitiv a fost susţinut şi de tranzacţiile în valoare totală de 5 miliarde de dolari anunţate luni în sectorul sănătăţii şi cel al tehnologiei. Oracle a anunţat că va cumpăra pentru 1,5 miliarde de dolari compania RightNow Technologies, care oferă software de suport pentru clienţi bazat pe tehnologie cloud, iar Cigna Corp va prelua HealthSpring, companie inclusă în programul guvernamental Medicare, pentru 3,8 miliarde de dolari.

Acţiunile Caterpillar au urcat cu 5%, propulsând indicele Dow Jones, datorită rezultatelor peste estimări. Cel mai mare producător de utilaje grele din lume a raportat o creştere de 44% a profitului din trimestrul al treilea, datorită unor venituri record.

Marţi sunt aşteptate rezultatele financiare ale gupurilor Dupont, 3M Co şi United States Steel.

După creşterile de luni, indicele S&P 500 este în urcare cu 11% pe ansamblul lunii octombrie, cea mai bună performanţă din decembrie 1991.

Potrivit datelor Reuters, dintre cele 142 de companii din componenţa S&P 500 care au raportat rezultate pe trimestrul al treilea, 68% au depăşit estimările de pe Wall Street.

Cele mai citite

Rusia avans record în Ucraina: 235 de kilometri pătrați cuceriți în ultima săptămână și recuperarea a jumătate din teritoriul regiunii Kursk

Armata rusă a ocupat circa 235 de kilometri pătraţi de teritoriu săptămâna trecută în Ucraina, mai ales în regiunea estică Doneţk, un record săptămânal...

Ilie Bolojan s-a înțeles cu Marcel Ciolacu: Guvernul va funcționa până la final fără să mai angajeze cheltuieli viitoare

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că a vorbit cu premierul Marcel Ciolacu astfel încât să fie asigurată guvernarea până la final, însă...

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...
Ultima oră
Pe aceeași temă