» Dobanzile creditelor de nevoi personale mai vechi au inghetat la valorile initiale.
» Daca doriti sa scapati repede de ratele impovaratoare, calculati costurile "colaterale".
Pentru 20.000 lei primiti de la banca, nu va este indiferent daca rambursati in 5 ani peste 33.300 lei sau "numai" 25.800. Cele doua sume corespund extremelor existente in acest moment pe piata pentru un imprumut de nevoi personale. Cine poate avea acces la un imprumut de la ATE Bank, la o dobanda anuala efectiva de 11,4% (dobanda creditului 8%), nu este prea incantat daca s-a grabit cu cateva luni mai devreme si a batut la usa Citi Financial, unde DAE este de peste 25% la o dobanda de 15,9%. A ramane consecvent primei optiuni are un cost precis in acest caz: 7.500 lei platiti in plus de-a lungul a 5 ani, adica 1.500 lei pe an, cam cat un salariu mediu net pe economie. Pentru a nu lasa banca sa bage singura toti acesti bani in buzunar, aveti alternativa unei refinantari prin care sa stingeti vechiul debit. Mai intai trebuie sa va intrebati daca veti plati disciplinat dobanzile si fractiunile din principal din noul imprumut pana la scadenta sau intentionati sa rambursati mai devreme imprumutul. In ultimul caz, comisionul de rambursare anticipata devine un detaliu foarte important. La fel, comisioanele de acordare si analiza, care preceda primirea efectiva a banilor din partea noului finantator, nu ar trebui sa anuleze diferenta de dobanzi dintre cele doua oferte. Atentie si la diferenta dintre comisioanele de administrare pentru cele doua imprumuturi, care pot fi percepute fie la sold, fie la valoarea initiala a creditului. In cazul analizat de noi, oferta ATE Bank vine cu un comision de acordare de 1% si unul de administrare de 0,2% pe luna la sold (aproximativ 2,4% pe an), ceea ce face refinantarea recomandabila daca aveti deja minimum 6 luni de la acordarea imprumutului de la Citi Financial (diferenta de dobanzi este de aproapae 8%). Asta pentru ca in primele 6 luni Citi si-a priponit clientii de un comission de rambursare anticipata de 10% care le taie elanul sa migreze in alte parti in cautarea unor conditii mai bune.