Fondurile destinate echilibrarii bugetelor locale vor fi repartizate direct de catre directiile judetene ale finantelor publice, conform proiectului de lege privind finantele publice locale, trimis la plen de Comisia pentru buget a Camerei Deputatilor. Deputatii au majorat la 30 la suta cota care se aloca bugetului propriu al judetului din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale – cu cinci puncte procentuale mai mult fata de forma adoptata de Senat. Majorarea este motivata de comisie prin transferarea de noi competente de finantare fara sursa la consiliile judetene, iar veniturile proprii ale acestora sunt inexistente. Astfel de competente sunt cele din domeniul protectiei sociale a copiilor si persoanelor cu handicap, serviciului public de evidenta a persoanelor, invatamantului special. Comisia a apreciat ca majorarea cotei este necesara pentru cresterea veniturilor consiliilor judetene, avand in vedere ca celelalte autoritati locale au primit venituri suplimentare prin impozitarea pe terenuri extravilane. Tot ca o noutate introdusa de lege, gradul de indatorare al autoritatilor administratiei publice locale a fost marit cu cinci puncte procentuale, de la 20% la 25%, pentru obtinerea de resurse suplimentare destinate finantarii unor actiuni multianuale si cofinantarii proiectelor cu finantare europeana. Proiectul de lege introduce si obligatia publicarii pe pagina de internet a institutiilor publice a proiectului de buget, a bugetului aprobat, a executiei bugetului, a contului de executie, precum si actualizarea informatiilor cel putin o data pe trimestru. Noile dispozitii dau posibilitatea si primarului sa verifice corecta inregistrare fiscala a contribuabililor de pe raza unitatii administrativ-teritoriale, la organul fiscal teritorial.