8.5 C
București
marți, 7 ianuarie 2025

Brokerul de serviciu

SIF-urile, pe rosu

Scaderile de la bursa au continuat si s-au accentuat si in sedinta de ieri. Daca miercuri cea mai mare depreciere era cea a indicelui BET-FI, joi situatia a fost inversa. Indicele societatilor de investitii financiare a inchis ziua cu o depreciere de numai 1,19%, in timp ce scaderile afisate in final pentru ceilalti indici erau de peste trei procente. Astfel, a condus detasat in topul scaderilor indicele ROTX (-4,38%), urmat de indicele BET, cu o depreciere de aproape 4%, si de BET-C, care a punctat o scadere de 3,44 procente.
Din pacate, pentru aceste rezultate nu putem sa dam vina nici macar pe lichiditate, pentru ca aceasta a fost destul de buna, cel putin la Bursa de Valori Bucuresti. Investitorii au schimbat in sedinta de ieri aproape 60 de milioane de actiuni, in valoare totala de aproximativ 20 milioane de euro. Dintre acestea 18,8 milioane de euro s-au tranzactionat la Bursa de Valori Bucuresti, iar un milion de euro au reprezentat schimburile cu drepturi de alocare Transgaz.

Cele mai cautate actiuni au fost ieri, ca de obicei, societatile de investitii financiare si cele doua banci cu care ne-am obisnuit deja: Banca Transilvania si BRD.
Banca Transilvania a inchis sedinta de ieri in scadere cu 4,5% fata de pretul de referinta, iar BRD-GSG afisa la finalul sedintei de joi cotatia de 24,40 lei/actiune, in scadere cu 2,4%.
In sectorul societatilor de investitii financiare evolutiile au fost asemanatoare. Cele mai bune volume de tranzactionare au inregistrat ieri SIF2 si SIF5, ambele cu peste 2 milioane de actiuni schimbate in piata. La deschidere toate cele 5 societati afisau cresteri ale cursului, insa aceasta situatie a durat numai o jumatate de ora. Ziua a inceput cu un val de vanzari care a durat pana la jumatatea sedintei, cand nivelul destul de mic al pretului a incurajat investitorii sa revina la cumparare. Cu toate acestea, cumparatorii nu au avut forta sa recupereze complet scaderile din prima parte a sedintei, asa ca la final SIF-urile afisau tot culoarea rosie. Singurul emitent din acest sector care a reusit sa revina in ultima parte a zilei peste nivelul de referinta a fost SIF5 Oltenia, insa si aici "batalia" intre cumparatori si vanzatori s-a incheiat cu victoria celor din urma, asa ca pretul de inchidere la SIF5 a fost de 3,87 lei/actiune, cu 0,77% sub inchiderea de miercuri.

Cele mai citite

Diana Șoșoacă se retrage din viața publică după ce a primit amenințări

Diana Șoșoacă spune că se retrage din spațiul public în urma unor amenințări la adresa ei și a familiei. Președinta SOS România a mai vorbit...

Cum va fi vremea în ianuarie 2025: temperaturi ridicate și precipitații rare

Meteorologii prognozează temperaturi peste normalul perioadei în majoritatea regiunilor României pentru prima lună din 2025. În același timp, cantitatea de precipitații va fi redusă, anunțând...

Nvidia a anunțat lansarea unui supercomputer de inteligență artificială

Nvidia a anunțat lansarea unui supercomputer personal de inteligență artificială numit Project Digits, disponibil din luna mai, cu un preț de pornire de 3.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă