1.8 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBorbely: 15 judeţe vor avea termen o lună pentru contracte de management...

Borbely: 15 judeţe vor avea termen o lună pentru contracte de management integrat al deşeurilor

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, luni, la Senat, că autorităţile locale din 15 judeţe vor avea termen o lună pentru a încheia contracte privind introducerea sistemului de management integrat al deşeurilor, relatează Mediafax.

El a menţionat, în cadrul dezbaterii cu tema „Probleme de transpunere în dreptul intern a Directivelor europene pentru deşeuri electrice şi electronice. Impactul asupra societăţii şi mediului de afaceri”, la care au participat preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi membrii comisiilor pentru administraţie ale Parlamentului, că, în prezent, un număr de 21 de judeţe nu au semnat astfel de contracte, însă unele dintre ele vor rezolva această situaţie în perioada imediat următoare.

„În 15 judeţe, din varii motive, care ţin de ambiţii locale, de incapacitatea administraţiei locale de a fixa o locaţie pentru deponeul de deşeuri timp de patru ani, o să cadă proiecte. Eu o să am o ultimă întâlnire cu aceste judeţe, săptămâna viitoare, împreună cu domnul ministru Orban, şi le dau o lună de zile. Dacă nu reuşesc într-o lună de zile să finalizeze masterplan-ul, după ce au pornit consultanţa în 2006-2007, vor cădea aceste proiecte şi vom avea o problemă extraordinar de mare”, a subliniat ministrul.

Ministrul Mediului şi-a declarat speranţa ca în anul 2015, când, şi cu ajutorul acestor proiecte privind managementul intergrat al deşeurilor, care înseamnă peste un miliard de euro, bani veniţi de la Uniunea Europeană, va exista în toată ţara un sistem integrat un sistem integrat de management al deşeurilor. „Până atunci, fiecare autoritate locală încearcă să rezolve cum poate”, a menţionat demnitarul.

Ministrul a subliniat că, în momentul de faţă, sunt cifre îngrijorătoare în ceea ce priveşte colectarea selectivă.

„În momentul de faţă, dacă vorbim de deşeurile electrice şi electronice, noi suntem rămaşi în urmă – 1,5 kilograme pe locuitor sunt colectate în fiecare an faţă de 4,5 kilograme, cât reprezintă obligaţia României”, a declarat acesta.

„Cetăţeanul trebuie să aibă posibilitatea să colecteze selectiv şi va avea posibilitatea, prin acest sistem de management al deşeurilor, care până în 1015, va fi, sper, fezabil”, a arătat Lasylo Borbely, el adăugând că, în prezent, fiecare autoritate locală trebuie să plătească 100 de lei pe tona de deşeuri dacă nu colectează selectiv cel puţin 15 la sută dintre deşeurile colectate.

„Şi aici e loc de mai bine, pentru că se încearcă, prin tot felul de raportări, să se eludeze aceşti 15 la sută”, a completat demnitarul.

Cele mai citite

Pierdere importantă pentru Universitatea Craiova înaintea derby-ului cu CFR Cluj

Universitatea Craiova va trebui să înfrunte liderul CFR Cluj fără Alexandru Mitriță, vedeta echipei fiind suspendată pentru cumul de cartonașe galbene. Universitatea Craiova se pregătește...

CNA ia atitudine. Cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să inițieze o investigație oficială asupra platformei TikTok, în urma unei campanii politice desfășurate de...

Ungaria anunță creșterea salariului minim cu 40% până în 2027

Guvernul Ungariei a aprobat o creștere semnificativă a salariului minim cu 40% în următorii trei ani, într-o încercare de a impulsiona economia afectată de...
Ultima oră
Pe aceeași temă