România este țara din Uniunea Europeană care folosește cel mai puțin forța de muncă în vârstă de 65 până la 74 de ani, a declarat, luni, economistul șef al Băncii Naționale a României (BNR), Valentin Lazea.
Citește și: Radiografie: Care sunt cele mai bine plătite și mai căutate joburi în România
„Ar trebui ca pe aceia care sunt capabili și doritori să muncească, care au depășit vârsta de 65 de ani, să-i lăsăm să lucreze în continuare pentru a acoperi acel deficit care vine an de an din demografie”, a spus Lazea, subliniind că face afirmația în nume personal.
De asemenea, el a menționat că femeile sunt cu 18 procente mai puține în cadrul forței de muncă, comparativ cu bărbații.
Citește și: Tot mai mulți vârstnici caută un loc de muncă
„Asta plecând de la vremurile comunismului, când era egalitate numerică între femei și bărbați. Acum femeile nu mai văd utilitatea să lucreze cot la cot cu bărbații… „, a mai afirmat economistul BNR.
În ceea ce privește educația, el este de părere că nu este normală industria meditațiilor.
„Ea creează disparități atât regionale cât și în sens de bogăție. Părinții care își pot permite plătesc meditații, iar cei care nu, nu. Nu este normal ca mediul rural, unde locuiește 45% din populație, să dea 5% din totalul absolvenților de facultate. Ar trebui ca măcar facultățile de stat să asigure circa 10% din cota locurilor gratuite celor din mediul liceal, urmând ca ei să semneze un angajament că se vor întoarce în comuna de origine pentru ca satul român să nu mai fie văduvit de medici, profesori, economiști și ingineri cum este în prezent”, a mai arătat Lazea.
În același timp, nu este de acord ca studenții să lucreze 8 ore pe zi și apoi să meargă la facultate.
Citește și: Bursa locurilor de muncă: Câte joburi vor fi scoase vineri la concurs și în ce domenii
„Nu cred că este normal ca studenții de la cursurile de zi să lucreze dimineața 8 ore în supermarketuri sau pe unde lucrează și după masă dacă mai au timp și chef să meagă la facultate. Pui pe primul loc munca, să fii sănătos. Educația e pe locul 2 sau 3 sau „n”. Dacă vrem educație de calitate nu așa se face. Sigur, nu au bani, pot face ca în Anglia, fac un an, se întrerupe studiul, lucrează un an, fac rost de bani, mai fac un an sau, dacă nu, credit bancar”, a mai arătat economistul BNR.