Tinta de inflatie pentru anul 2006 ramane la 5%, plus/minus un punct, desi se anticipeaza o iesire din intervalul de dezinflatie optim, incepand cu luna mai, odata cu cresterea taxelor indirecte la alcool si tutun, a declarat ieri guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.
Potrivit acestuia, procesul dezinflationist a continuat in primele patru luni ale acestui an, iar in aprilie s-a atins o rata anuala a inflatiei de 6,9%, nivel minim istoric dupa 1990. Dezinflatia a fost vizibila mai ales la nivelul preturilor administrate, al caror ritm de crestere a scazut in perioada aprilie 2005-aprilie 2006. „Preturile administrate au evoluat mai bine si datorita aprecierii din aceasta perioada a monedei nationale, unele tarife, cum ar fi la telefonie, fiind chiar in scadere”, a adaugat guvernatorul BNR.
El a precizat ca banca centrala a fost „confruntata cu perspectiva persistentei ritmului prea alert de crestere a consumului si a presiunilor inflationiste dezvoltate de acesta, precum si cu riscul prelungirii in aceste conditii a orizontului de timp necesar eliminarii excedentului de cerere, motive din cauza carora a continuat sa sporeasca in primul trimestru din acest an restrictivitatea politicii monetare, concentrand in aceasta directie intregul set de instrumente aflat la dispozitia sa”, a spus guvernatorul
Taxa pe viciu ameninta tinta de inflatie
Mugur Isarescu a declarat ca majorarea impozitelor indirecte aplicate produselor din tutun si alcool, precum si incertitudinile privind programul ajustarilor preturilor administrate inrautatesc perspectivele pe termen scurt asupra inflatiei.
„In urmatoarele luni, tendinta inflatiei se va plasa la un nivel superior comparativ cu proiectia anterioara. Cauza principala a acestei deplasari o va constitui majorarea in trimestrul doi a impozitelor indirecte aplicate produselor din tutun si alcool si inrautatirea, pe acest fond, a anticipatiilor inflationiste”, a spus guvernatorul bancii centrale. El a precizat ca presiuni inflationiste suplimentare va exercita si excedentul de cerere, in conditiile in care amplitudinea si durata mentinerii acestuia se preconizeaza sa creasca inclusiv datorita relativei relaxari a politicii fiscale in urmatoarele trimestre.
La sfarsitul lui 2006, inflatia va atinge 6,8%
La sfarsitul lui 2006, rata anuala a inflatiei va atinge 6,8%, nivel mai mare cu 1,8% fata de tinta centrala si cu 0,2% fata de proiectia anterioara a bancii centrale, a declarat guvernatorul.
„Impactul inflationist substantial al acestor factori (n.r. – taxa pe viciu, excedentul de cerere, incertitudinea privind calendarul de majorare a preturilor administrate) va anihila influenta favorabila ce va decurge din reducerea, fata de programul initial pentru 2006, a amplitudinii ajustarilor de preturi administrate”, a precizat Isarescu.