BCR leasing a finantat, in primele sase luni, bunuri in valoare de 291 milioane euro, cu 65% mai mult fata de perioada similara a anului trecut. Finantarile pentru achizitia de vehicule comerciale usoare, dar si grele, au inregistrat in primele sase luni un avans de 167% fata de intervalul ianuarie-iunie 2007, ajungand la o pondere de 44% in portofoliul companiei, potrivit unui comunicat BCR Leasing. Evolutia cererii pe piata de leasing a determinat o schimbare importanta a structurii vanzarilor companiei, astfel ca autoturismele, inclusiv flote, reprezinta doar 28,5% din totalul finantarilor acordate, in timp ce leasingul de echipamente si utilaje industriale, in special cele destinate sectorului de constructii, s-a dublat comparativ cu primul semestru al anului trecut, la 64 milioane euro, cu o cota de 22% in portofoliul companiei. Compania are in prezent o cota de piata de circa 10%.