5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBăncile ameninţă cu renunţarea la creditarea populaţiei

Băncile ameninţă cu renunţarea la creditarea populaţiei

Discuţiile aprinse pe marginea OUG 50 şi implicaţiile adoptării acesteia într-o formă populistă ar putea pune o presiune atât de mare pe bănci, încât acestea ar putea considera că nu mai este avantajos să acorde credite persoanelor fizice.

 

Aceasta este concluzia prezentată de cea mai autorizată voce din domeniul bancar, şi anume Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, în cadrul seminarului EU-Cofile organizat de BNR, ARB şi Alpha Bank.

„Dacă eu văd că am atâtea îngrădiri şi probleme, mă duc şi creditez IMM-urile. De ce să îmi bat capul să dau credite, când am atât de multe probleme adăugate sub deviza protecţiei consumatorului, care îmi creează o grămadă de cheltuieli?”, a precizat Radu Gheţea. El a menţionat că există pericolul ca implementarea directivei de maniera în care se doreşte în România să nu îşi mai atingă scopul: acela de protecţie a consumatorului.

„Încercăm să facem o ordonanţă, o lege prin care să protejăm consumatorul, dar nu putem introduce în acea lege un articol: băncile sunt obligate să dea credite. Din cauza multiplelor restricţii, a multiplelor îngrădiri, costuri adiţionale care se vor identifica, băncile să nu mai fie interesate. Nu ne mai atingem scopul să îl credităm pe client.”, a menţionat Gheţea.

Nemulţumirile bancherilor

Printre elementele cheie care duc la scăderea interesului creditorilor în a-şi continua activitatea în rândul populaţiei se numără îngrădirile privind publicitatea şi obligaţia de a negocia cu fiecare client în parte clauzele contractuale.

Aceste precizări sunt incluse în amendamente la proiectul de lege privind aprobarea OUG 50, amendamente care au fost deja adoptate de către Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci.

În orice formă de publicitate privind contractele de credit, instituţiile financiare trebuie să facă referiri la costurile aferente produsului, scrise cu caractere de aceeaşi mărime cu restul informaţiilor.

Pe de altă parte, clienţii trebuie să fie în măsură să poată primi explicaţii detaliate privind termenii şi clauzele din contract pe care nu le înţeleg, în scris.

„Astfel, băncile sunt nevoite să aibă un jurist în fiecare sucursală. Trebuie să se înţeleagă că nu putem negocia termenii contractului cu fiecare client în parte. Creditele, în special cele pentru persoanele fizice, se vând din raft, nu se pot negocia.”, a conchis preşedintele ARB.

Nu a existat un complot ­împotriva clienţilor

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor a spus că problemele apărute în relaţia cu clienţii apar uneori inerent, în principal din cauza acţiunilor întreprinse de funcţionarii bancari şi nu ca urmare a unei politici mai puţin ortodoxe a managementului.

„Eu resping categoric ideea că la nivelul băncilor s-ar face în mod deliberat anumite acţiuni pentru a-i înşela pe clienţi. Nu pot să nu admit totuşi, că în activitatea băncilor, cei circa 60.000 de ­funcţionari nu pot cădea în ­anumite greşeli, nu pot ajunge în situaţia în care dintr-un exces de zel foarte înalt sau dintr-o dorinţă de a-şi realiza target-ul (n.r. – obiectivul propus) încearcă de o manieră sau alta să încalce ceea ce noi numim regulamente şi norme interne.”, a precizat Radu Gheţea.

Cele mai citite

Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani: Presiune asupra BCE pentru reducerea dobânzilor

Moneda euro a coborât la 1,0335 dolari, cel mai redus nivel din noiembrie 2022, în contextul speculațiilor că Banca Centrală Europeană (BCE) va trebui...

Horoscop 23 noiembrie 2024. Balanțele au nevoie de un răgaz

Horoscop 23 noiembrie 2024. Planetele ne invită să privim cu atenție în interiorul nostru și să evaluăm direcția în care ne îndreptăm. Este o...

Alegerile din România, sub lupa presei internaționale: ascensiunea AUR și impactul asupra Europei

Presa internațională analizează cu atenție alegerile prezidențiale și parlamentare din România, atrase de influența tot mai mare a partidului de extremă dreapta AUR. Sub...
Ultima oră
Pe aceeași temă