Catre sfarsitul primului semestru al anului in curs a venit si descurajanta – dar deloc neasteptata – premiera a scaderii exporturilor! Este intr-adevar prima, dupa ani si ani de zile!
Intr-un mod absolut remarcabil, exporturile au crescut serios in anii din urma. Iar in perioada de la inceputul anilor 2000, cand au beneficiat de anumite facilitati, au fost cele care, prin sporirea lor, au scos economia din marasm, fiind motorul cresterii economice. In mod, s-ar putea spune, si mai remarcabil, exporturile si-au continuat cresterea si dupa retragerea facilitatilor in impozitarea profiturilor din livrari externe si chiar si dupa ce a inceput nefericita intarire artificiala a leului, din cauza intrarilor speculative de capitaluri, precum si a politicii Bancii Nationale de realizare a tintelor de inflatie pe seama aprecierii monedei nationale.
Deschiderea completa a pietelor comerciale si financiare in perspectiva aderarii la UE si apoi in conditiile apartenentei la organismul european, precum si promovarea, din interese greu de inteles si din motive si mai greu de acceptat, a unei politici de apreciere artificiala a leului, fara suport in economia reala, au schimbat radical si dramatic lucrurile. In economie au inceput sa se ridice castele de nisip peste castele de nisip, ca urmare a rupturii grave dintre economia reala si economia financiara, cresterea economica a ajuns sa se bazeze disproportionat si periculos pe consum din import, iar Romania a devenit un fel de rai al importatorilor si speculatorilor. In asemenea conditii, exportatorii – la care nu s-a mai gandit absolut nimeni si care, daca au strigat, au facut-o in van – n-au putut altceva decat sa incerce a tine cat de cat pas cu abominabilele si desantatele importuri, care, dimpotriva, erau ajutate de aprecierea artificiala a monedei nationale. si, intr-un tarziu – iarasi, in mod remarcabil, doar dupa ani si ani – previzibilul s-a produs! Deja pe muchie de cutit, exporturile n-au mai rezistat noului val de aprecieri artificiale ale leului si au scazut pe ansamblu!
Faptul ar trebui sa constituie un semnal sever de alarma pentru autoritati! Deoarece, pana acum, in spatele cifrelor pe ansamblu si mai ales al evaluarilor statistice in euro (umflate de leul aparent mereu mai breaz), autoritatile se puteau face ca nu aud ceea ce exportatorii le spuneau: ca, inca de mult, nu mai reusesc cresteri in volum ale livrarilor externe si ca doar tendintele de preturi in urcare pe plan international au mai sustinut valoarea exporturilor ca aceasta sa nu scada.
Avertismentul pe care ar trebui sa-l constituie scaderea exporturilor in conditiile cresterii in continuare aiuritoare a importurilor este legat de infirmarea neta de catre practica a tezei, cu sustinere doar in idei, si nu in fapte, a asa-numitelor "importuri de dezvoltare". Multa moneda s-a batut si se mai bate pe aceasta teza, ajungandu-se sa se pretinda ca ar fi nu rau, ci bine ca exista un deficit comercial atat de mare, deoarece, vezi Doamne!, acesta ar proveni din importuri de echipamente care ar inzestra tehnic si tehnologic economia, ceea ce s-ar rasfrange pozitiv, nu doar intr-un viitor neprecizat si neprecizabil, ci chiar si maine-poimaine, intr-o crestere a productiei interne atat pentru piata interna, cat si pentru piata externa (exporturi). Nu numai ca importurile ce pot trece drept "de dezvoltare" nu ating nici macar o patrime din totalul importurilor, dar efectul lor, fara indoiala existent, nu se arata insa suficient pentru a mai promova exporturile in conditiile constrangerii pe care o reprezinta pentru acestea aprecierea artificiala a leului, si oricum cu totul si cu totul derizoriu pentru a compensa dezmatul importurilor, stimulat tocmai de intarirea fara baze a monedei nationale.
Sa nu ne amagim! In actualele stari de lucruri din Romania, nimeni nu va lua nici o masura dintr-acelea pe care le-ar impune avertismentul dur al scaderii exporturilor. Deficitul comercial va intrece orice limita pentru ca importurilor in continuare desantate nu li se va mai opune o cat de semnificativa crestere a exporturilor. Asa ca singura iesire – inevitabila – o va reprezenta corectia spontana ce va veni din partea pietei si care se va manifesta cel mai probabil pe curs. Va fi insa o corectie dureroasa, ce va fi platita amarnic de nevoiasii Romaniei. In vreme ce aceia intr-adevar vinovati ca nu s-a facut ceva cat mai era timp nu vor raspunde, ca intotdeauna in Romania, cu nimic!
