Dupa trei ani, ideea asigurarii obligatorii pentru imobile este vehiculata din nou in piata. Se vorbeste insistent de introducerea unei asemenea asigurari chiar incepand de la 1 ianuarie 2006. Inundatiile par sa fi repus pe tapet ideea, dar nu este exclus ca un rol in acelasi sens sa fi avut apropierea lui 2006, cand expira termenul previziunii cvasioficiale a Institutului National de Fizica a Pamantului cu privire la probabilitatea redusa a unui cutremur major.
Dezbaterea de acum trei ani a fost reluata. Adeptii considera nevoia introducerii unei asemenea asigurari in afara oricarei discutii, Romania, la nivelul asigurarilor existente in prezent, urmand a fi complet nepregatita in fata oricarei catastrofe naturale. Doar 15% din casele si bunurile romanilor sunt asigurate, in conditiile in care 85% din locuinte se afla in proprietate personala. In Occident, doar 45-65% sunt proprietari, restul stand cu chirie, dar majoritatea proprietarilor isi asigura imobilele. Obligativitatea ar institui un sistem de asigurari care altfel n-ar avea nici o sansa sa se articuleze. Adversarii nu sunt impotriva asigurarii in sine, ci a obligativitatii ei. In conceptia acestora, asigurarea ar fi o relatie intre un asigurat si o companie de asigurari si, deci, ar trebui sa ramana benevola. Statul – ca interpus printr-o eventuala legiferare a obligativitatii – n-ar avea ce sa caute in aceasta relatie.
Dincolo de problemele de principiu, sunt invocate obstacole practice greu de trecut. In conditiile obligativitatii, vor fi nevoiti sa incheie contracte de asigurare si cei interesati, si cei neinteresati, si cei cu motivatii, si cei fara motivatii, si cei neglijenti, si cei exigenti cu intretinerea propriilor imobile. Aceasta, in timp ce companiile de asigurari nu ar putea interveni cu nimic la selectarea clientilor si la stabilirea primelor de asigurare in functie de situatie.
Propunerile concrete de care se vorbeste ar fi – cam la fel ca in urma cu trei ani – o prima de asigurare de circa 200 euro pe an (respectiv de vreo 20 euro pe luna) pentru o valoare maxima asigurata de 15.000 euro (locuinta in sine plus bunuri). Ca si in urma cu trei ani, se vorbeste de un sprijin al statului pentru suportarea primelor de asigurare de catre cei nevoiasi. In schimb, in mediul rural politele s-ar putea ridica la 20-25 de euro anual.
La sumele vehiculate, primele de asigurare n-ar fi insuportabile financiar, dar, pe cale de consecinta, ceea ce s-ar strange anual in sistem – ceva in jurul unui miliard de euro – n-ar constitui mare lucru pentru infruntarea unui dezastru natural semnificativ.
Similitudinile cu propunerile vehiculate acum trei ani pe vremea guvernului Nastase se opresc aici. Marea deosebire este ca propunerea de atunci era ca asigurarea obligatorie sa fie facuta sub egida statului, urmand a fi operationalizata practic de o companie de asigurari proprietate de stat, in masura in care CEC-ul sau o alta institutie era actionar majoritar. Propunerea de acum vorbeste de o gestiune privata a sumelor colectate in contul asigurarilor obligatorii, ceva probabil in genul asigurarilor obligatorii auto. Doar cateva dintre companiile de asigurari din piata ar capata dreptul de colectare, eligibile fiind in functie de forta financiara, capitalul social, logistica si acoperire teritoriala.
Apar, in consecinta, probleme care complica sever introducerea asigurarii obligatorii pentru locuinte. Spre deosebire de proiectul de acum trei ani, care avea un sens, fiind practic gestionat de stat, acesta nu trebuia sa dea socoteala asupra oportunitatii, selectionarii companiilor de asigurari, diferentelor urban-rural sau subventionarii politelor pentru cei nevoiasi.
Deja acum se vorbeste ca, pentru introducerea asigurarii obligatorii pentru locuinte, preseaza de fapt o serie de grupuri de interese din piata asigurarilor, chitite sa preia in gestiune pleasca oferita de stat prin introducerea asigurarii obligatorii pentru locuinte. Si tot aceste grupuri de interese pun pe tapet problema nodala a reasigurarii de catre stat a sistemului de asigurari obligatorii. La un dezastru natural intervenit la scurt timp dupa constituirea sistemului, acesta nu ar putea face fata platilor si, fara o reasigurare din partea statului, s-ar putea ca totul sa se duca dracului. La o analiza atenta, statul, care prin introducerea sistemului de asigurari obligatorii incearca de fapt sa se degreveze de o parte din povara in cazul unor dezastre naturale, s-ar putea sa se trezeasca si mai impovarat si deci si mai neputincios in fata unor catastrofe, mai ales daca acestea intervin la scurt timp dupa introducerea asigurarilor obligatorii.
