România a accesat până în prezent aproximativ trei miliarde de euro prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), ceea ce reprezintă un grad de absorbţie al fondurilor europene de 30% din totalul sumelor disponibile pentru agricultură şi dezvoltare rurală, se arată într-un comunicat al APDRP.
Astfel, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a efectuat plăţi în valoare de peste 2,3 miliarde de euro pentru decontarea cheltuielilor efectuate de către beneficiarii fondurilor europene pentru dezvoltare rurală.
„La data de 26 iulie 2011, APDRP a asigurat verificarea, autorizarea şi decontarea a peste 4.300.000 de cereri de plată care însumează 2.388.336.767 euro”, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Pe lângă această sumă, România a absorbit alte 561 de milioane de euro, fonduri care reprezintă avansul acordat de Comisia Europeană la demararea PNDR.
„În acord cu evoluţia PNDR, atât din punct de vedere al angajării fondurilor europene (4,03 miliarde din totalul disponibil, ceea ce reprezintă peste 60% fonduri angajate pentru investiţii), cât şi al plăţilor efective către beneficiari, absorbţia fondurilor europene acordate pentru dezvoltare rurală se încadrează într-un trend ascendent”, se precizează în comunicat.
Fondurile europene sunt acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNDR), care pune la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice din România şapte miliarde de euro pentru proiecte de investiţii în agricultură şi mediul rural. De asemenea, prin PNDR se acordă şi alte 2,72 miliarde de euro pentru plăţi directe către fermieri, însumând astfel un total de aproximativ 10 miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile acordate pentru dezvoltare rurală.