Poţi face evaziune plătindu-ţi angajaţi “pe sub birou” la modul grosolan sau oferindu-le elegant o parte din salariu sub forma unor poliţe cu componentă investiţională la BCR Asigurări de Viaţă şi învăţându-i să retragă imediat banii “investiţi” cu o penalizare “decentă”. Altfel, n-ar fi cazul ca statul să impoziteze pe viitor răscumpărarea unit-linked-urilor plătite de angajator?
DIICOT anunţa ieri 166 de percheziţii la domiciliul unor angajaţi ai societăţii de asigurări , la sediul firmei şi la încă 112 societăţi comerciale. Au primit mandate de aducere 21 dintre angajaţii BCR Asigurări Viaţă într-o acţiune ce viza acuzaţii de asociere pentru evaziune fiscală. Conform unor surse citate de Mediafax, alături de cei 21 de angajaţi ai firmei de asigurări (dintre care 5 şefi de sucursale), au fost ridicaţi şi 23 de administratori ai unor companii private.
Care era “şpilul”? Cineva a remarcat că fiscalitatea muncii poate fi mai puţin împovărătoare dacă salariaţii iau o parte din bani sub forma unor poliţe de asigurare de viaţă cu componentă investiţională. Cum sumele obţinute din despăgubiri sau răscumpărări de unit-linked-uri nu se impozitează (site-ul BCR Asigurări scoate bine în evidenţă asta!), soluţia a venit de la sine: angajaţii cu poliţe de asigurare urmau să ridice lunar sumele redirecţionate spre componenta investiţională ocolindu-se astfel contribuţiile sociale ale angajatului şi angajatorului aferente unui contract de muncă. Practic, se plătea doar o penalizare de 10% impusă de societatea de asigurare pentru retragerea prematură, mult mai bine din punct de vedere fiscal fie şi în comparaţie cu un contract de drepturi de autor (statul ia acolo cam 30% din suma brută).
Punctele slabe? Evident, retragerile lunare din programele de investiţii (sunt trei programe, cu grade diferite de risc şi cu randamente între 3,8% şi 0,6% de la începutul anului), care duceau cu gândul inevitabil la plăţi salariale mascate (ilegale de altfel mai devreme de 6 luni de la încheierea contractului, potrivit unui comunicat ASF). Plus strategia BCR Asigurări de Viaţă de a taxa cu numai 10% retragerile premature din programele de investiţii, în condiţiile în care alte companii cu un profil similar nu au valori de răscumpărare în primii ani pentru unit-linked-uri (adică poţi pierde toţi banii dacă te retragi în primii 1-2 ani).
Întrebarea de 100 de puncte este ce se întâmpla în cazul în care “complicii” erau mai inteligenţi iar retragerile mai rare, făcându-se nu lunar ci semestrial sau anual? Putea fi acuzată BCR Asigurări de Viaţă că nu ia comisioane mai mari? Şi câte societăţi nu folosesc scheme asemănătoare chiar dacă mai puţin bătătoare la ochi? Poate ar fi cazul ca Finanţele să descurajeze pe viitor astfel de “speculaţii fiscale” impozitând sumele obţinute din răscumpărările de unit-linked-uri plătite de angajator?
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la şase milioane de euro, aferent unei activităţii infracţionale desfăşurate pe o perioadă de şapte luni, perioada de săvârşire a infracţiunilor fiind însă mult mai mare, respectiv din 2009. Să mai spunem că BCR Asigurări Viaţă este parte a grupului Vienna Insurance Group (alături de alte companii din România, precum Omniasig şi Asirom), rupându-se în urmă cu 6 ani din grupul BCR. Schimbarea brandului s-a tergiversat însă.
PS: Aflăm dintr-un comunicat ASF că BCR Asigurări a fost controlată în 2009, s-au găsit 39 de contracte cu probleme (plăţi frecvente, 399 la număr) iar compania a primit..avertisment. După care, schema s-a aplicat la scară largă, 112 de companii suspectate că şi-ar plăti angajaţii prin intermediul unor poliţe de asigurare fiind anchetate de DIICOT. Din 2009 şi până azi, n-ar fi trebuit ca cineva din fotul CSA să mai bată la uşa BCR Asigurări să vadă cum se mai simte după primirea avertismentului?
