Centrul Român de Politici Europene (CRPE) a publicat, luni, analiza variantelor de negociere pe care România le are în decizia privind viitorul buget multianual al UE (2014-2020), precum şi estimarea sumelor pe care le-ar putea primi pe Politica de Coeziune şi pe cea Agricolă, în cel mai optimist ori în cel mai pesimist scenariu.
Propunerea de buget făcută săptămâna trecută de Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, aduce un element nefavorabil Bucureştiului: legarea viitoarelor alocări de rata de absorbţie din prezent (articolul 45 din propunerea Rompuy stabileşte un model de calcul care în interpretarea oficialilor români singularizează ţara noastră, se explică într-un comunicat de presă lansat de CRPE.
Un memorandum interguvernamental, consultat de CRPE, lua în considerare invocarea dreptului de VETO de către România dacă această propunere va fi făcută.
Declaraţiile publice care spun că România pierde bani sunt inutil alarmiste, se mai precizeaz în comunicat. România pierde doar faţă de aşteptările maximale iniţiale. De fapt, România a avut la dispoziţie aproximativ 34 de miliarde de euro în 2007 – 2013.
Potrivit scenariilor de lucru oficiale (consultate de CRPE) discuţiile actuale au ca miză un minim de 40 de miliarde şi un maxim de 45 de miliarde (alocări totale pentru România în 2014 – 2020). România va primi însă, în viitor, mai mulţi bani de la UE decât are alocaţi în prezent, dilema este cât de mulţi.
În aceste condiţii, discuţiile despre veto trebuie să ţină cont de cifrele aflate pe masă. După precedentul candidaturii Serbiei, un Veto la buget ar consolida imaginea României de stat – problemă care abuzează de cazurile când unanimitatea este necesară, mai subliniază Centrul Român de Politici Europene în comunicat.
Analiza precizează că, practic, s-au format două mari grupuri. Statele membre UE net contributoare care vor reduceri substanţiale la propunerea avansată de Comisia Europeană şi, implicit, la contribuţiile naţionale la bugetul european şi 15 state membre, beneficiare nete în actuala perioadă de programare (2007-2013) care se opun categoric reducerii şi susţin alocările propuse de Executivul de la Bruxelles.
Propunerea lui Herman Van Rompuy de reducere a bugetului multianual cu 75 de miliarde
încearcă să tempereze presiunile contributorilor neţi care vor reduceri mai mari (până la 200 de
miliarde de euro), dar, aşa cum arată analiza CRPE întrebarea este de unde să se facă tăierile.
Vizate sunt sunt politica agricolă şi cea de coeziune a căror pondere în bugetul general este de peste două treimi.
România, evidenţiază analiza, va fi direct afectată de propunerea lui Rompuy pentru că: „Pentru statele membre noi era prevăzută o creştere graduală a plăţilor directe pentru agricultură mai mare decât pentru statele bogate, astfel încât să fie reduse diferenţele dintre subvenţiile primite. România ar fi urmat să ajungă la media subvenţiilor din UE în 2017. Propunerea lui van Rompuy mută acest obiectiv pentru 2020. Pentru România, această modificare, dacă va fi acceptată, înseamnă că ritmul de creştere al nivelului plăţilor va fi mult mai mic decât se aştepta”.
Articolul 45 din propunerea preşedintelui Consiliului Europei pune o mare problemă pentru România. El stabileşte ca pentru statele membre a căror rată cumulată a plăţilor în perioada 2007-2011, raportat la alocările de care beneficiază pentru 2007-2013 este mai mică de 60% din media UE 27 ( 33%), alocările naţionale nu ar trebui să crească cu mai mult de 15%.
„România este statul membru al UE aflat în această situaţie. Rata ei de absorbţie la sfârşitul lui
2011 nici nu ajunge la un procent cu două cifre” subliniază analiza.
CRPE concluzionează că România ar putea pierde cinci miliarde de euro prin bugetul viitor pentru coeziune şi pentru agricultură, iar despre apelarea la dreptul de veto, Centrul Român de Politici Europene atrage atenţia că „România are puţine variante în negocierile privind viitorul buget. Este în lotul beneficiarilor, iar regulile jocului sunt făcute de contributorii neţi. Din grupul celor care aşteaptă să primească bani, România are cea mai slabă performanţă”.
„Folosirea dreptului la veto ar fi împotriva poziţiei Germaniei – cel mai mare contributor la bugetul UE – care pledează insistent pentru un compromis pe bugetul 2014 – 2020 anul acesta, pentru a putea trece la negocierile pe alte teme cheie (uniunea bancară şi intervenţiile de salvare în sudul UE)”, se mai preciează în analiză.
România liberă redă integral analiza Centrului Român de Politici Europene:
„Liderii statelor membre UE sunt chemaţi pe 22-23 noiembrie la Bruxelles unde este aşteptată
găsirea unui compromis pe viitorul buget pe şapte ani al Uniunii.
Lovite de criză, cu reguli stricte de disciplină bugetară şi bugete de austeritate, statele bogate
vor să dea cât mai puţini bani Uniunii Europene din 2014. Aceste sume ar fi destinate în mare
parte statelor membre noi, printre care şi România, care ar vrea să obţină sume cât mai mari.
Unele din aşteptările cheie ale Bucureştiului sunt legate de primirea unor sume mai mari prin
Politica Agricolă şi cea de Coeziune. Este foarte probabil să primim mai mult decât până acum,
însă nu la fel de mult precum ar fi sperat.
Cum va negocia România la masa UE banii pe care îi poate primi până în 2020? Este una din
întrebările cheie la care acest policy brief încearcă să răspundă. Centrul Român pentru Politici
Europene analizează poziţia de negociere pe care România o are la acest Consiliu European,
publică în premieră estimări ale alocărilor viitoare şi avertizează asupra folosirii unor poziţii
de forţă.
Negocierile pe viitorul buget al UE (2014-2020) complică nu doar calculele Comisiei Europene,
cotele de milioane de euro pe care noile state aşteaptă să le primească, ci şi situaţia capitolelor
bugetare de la care urmează să se taie: agricultura şi coeziunea.
Realist vorbind România (şi celelalte state beneficiare) nu mai pot intra la masă plecând de la
creşterea bugetului propusă de Comisie. Miza acum este să limităm cât mai mult tăierea
bugetului. Deocamdată, în toate variantele vehiculate, alocările pentru România pe viitoarea
perioadă de programare vor fi mai mari decât ce a avut până acum şi nu a reuşit să
cheltuiască. După precedentul candidaturii Serbiei, un VETO românesc la bugetul UE ar
consolida imaginea României de stat – problemă care abuzează de cazurile când unanimitatea
este necesară.
Propunerea Bruxelles-ului: peste o mie de milioane de euro
Negocierile privind viitorul cadru financiar multianual 2014 – 2020 (MFF) – bugetul UE pe
următorii şapte ani – au pornit de la propunerea Comisiei Europeane care a cerut o suma totală
de 1,025 miliarde de euro (credite de angajament) în creştere cu cu 4,8% faţă de bugetul pe
2013. (În credite de plată suma cerută de Executivul de la Bruxelles este de 972,2 miliarde de
euro, o creştere cu 6,8% faţă de bugetul pe 2013). De la lansarea propunerii Executivului de la
Bruxelles (iunie 2011) au fost vehiculate mai multe variante de compromis . Toate, în scădere
faţă de bugetul cerut iniţial de Comisie.
Variantele de scădere a bugetului UE (în ordine cronologică)
Reducerea cu 100 miliarde de euro faţă de propunerea Comisiei Europene a fost varianta vehiculată în negocierile MFF în cadrul reuniunilor din Consiliul pentru Afaceri Generale în cursul anilor 2011 – 2012, în special de reprezentanţii statelor net contributoare.
Reducere cu 200 de miliarde de euro faţă de propunerea Comisiei Europene – variante vehiculată de presa europeană ca ultimă soluţie de compromis pentru a rezolva problema MFF în cursul anului 2012.
Reducerea cu 50 de miliarde de euro faţă de propunerea Comisiei Europene – compromis recent avansat de Preşedinţia cipriotă cu mai puţin de o lună înaintea Consiliului European pentru buget (22-23 noiembrie).
Reducere cu 75 de miliarde de euro de euro faţă de propunerea Comisiei Europene – ultima variantă de compromis propusă de preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy cu o săptămână înaintea Consiliului.
O parte din contributorii neţi la bugetul Uniunii Europene au ameninţat că vor folosi dreptul de
veto dacă reducerile la viitorul buget al UE nu vor fi suficient de consistente. Plutonul celor mai
vehemente poziţii a fost condus de Marea Britanie. Voci similare care au ameninţat că ar putea
folosi dreptul de veto au venit şi din partea unor state nordice şi chiar a Franţei.
Ultimele variante de compromis mai introduc însă o ameninţare, dreptul de VETO ar putea fi
folosit şi de ţări din interiorul grupului beneficiarilor neţi care, nemulţumite de nivelul alocărilor
ori de condiţii noi pentru sumele viitoare ameninţă cu blocarea bugetului UE. Există însă
determinarea Germaniei care doreşte un compromis pe bugetul UE anul acesta (şi pentru că un
blocaj pe buget ar nelinişti şi mai mult pieţele financiare). 2013 va fi an electoral în multe state
membre cheie din zona euro şi, în plus, trebuie avansate negocierile pe alte teme sensibile
precum uniunea bancară, modificarea tratatelor, uniunea monetară.
Reprezentanţii României sunt perfect conştienţi de ecuaţia voturilor pro, contra pe bugetul UE
ca şi de presiunea timpului. Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE) a organizat pe 9
noiembrie la Bucureşti o dezbatere legată de România şi negocierile privind viitorul buget al UE.
Ministrul pentru Afaceri Europene Leonard Orban, care a participat la toate negocierile de anul
acesta pe buget alături de omologii săi din celelalte state UE, a explicat, la dezbaterea CRPE, cât de importantă este obţinerea unui rezultat pe viitorul buget UE, referindu-se la iarna acestui an ca la o „fereastră de oportunitate”.
„Există puncte de vedere potrivit cărora dacă negocierile nu vor fi finalizate cu succes în
noiembrie – decembrie sau cel târziu în primul semestru al lui 2013, atunci ele ar putea fi
amânate abia după alegerile din Marea Britanie. Tocmai de aceea se fac eforturi extraordinare
pentru a se ajunge la o înţelegere. Nici la ea nu va fi deloc simplu să se ajungă din cauza
contextului în care se desfăşoară aceste negocieri şi care este unul extrem de complicat. Nu
numai pentru că vorbim de criză care afectează de criză ci şi pentru că vorbim în momentul de
faţă de un proces foarte important de schimbări radicale ale Uniunii Europene, în special pe
zona euro”. (Leonard Orban, 8 noiembrie, la dezbaterea CRPE despre bugetul UE)
Boicot pe bugetele anterioare. 2011 cu restanţe, 2012 nerezolvat, 2013 blocat, 2014 necunoscut
Ca şi cum complicaţiile nu erau de ajuns, perspectiva însăşi a găsirii unei soluţii pe viitorul buget UE, la reuniunea Consiliului European din noiembrie, este pusă sub semnul întrebării pentru că bugetul pe 2013 (cel la care se raportează negocierile pentru 2014 – 2020) este blocat.
Negocierile pe bugetul UE pentru 2013 au eşuat săptămâna trecută după ce reprezentanţii
Parlamentului European (PE) au părăsit masa discuţiilor. Negociatorii legislativului au reclamat
lipsa unui consens al statelor membre pe bugetul din 2012 care trebuie suplimentat cu nouă
miliarde de euro, potrivit solicitării Comisiei Europene. Executivul UE a cerut o rectificare pentru acest an argumentând că are de acoperit restanţe de la sfârşitul lui 2011. În lipsa unui
compromis, Comisia Europeană va trebui să vină în următoarele zile cu o nouă formulă pentru
bugetul din 2013.
Negocierile pentru ROMÂNIA: câştigă, pierde sau (se) blochează
Cu bugetul pe 2013 blocat, cu un al doilea impas asupra propunerii cipriote, preşedintele Consiliului European a venit săptămâna trecută cu varianta reducerii cu 75 de miliarde de euro. Pentru prima dată, înaintea Consiliului pentru buget de pe 22-23 noiembrie, cabinetul preşedintelui Herman Van Rompuy a avut discuţii bilaterale cu toate echipele de negociatori din
statele membre. Una din primele ţări care a aflat de la ce sume vor pleca discuţiile pentru Consiliul European a fost România, a cărei echipă de negociatori a fost formată din Better Spending Group: Statele membre UE net contributoare vor reduceri substanţiale la propunerea
avansată de Comisia Europeană şi, implicit, la contribuţiile naţionale la bugetul european.
Friend of Cohesion Group: 15 state membre, beneficiare nete în actuala perioadă de programare (2007-2013), se opun categoric reducerii şi susţin alocările propuse de Executivul de la Bruxelles.
Mesajul pentru Bucureşti al cabinetului van Rompuy: Uitaţi de propunerea Comisiei Europene! Se va pleca de la minus 50 de miliarde de euro în jos. În acelaşi timp, a existat sugestia cabinetului lui van Rompuy ca, având în vedere performanţele „modeste” din actuala perioadă de programare, România să aibă şi pretenţii corespunzătoare.
Reducerea cu 50 de miliarde de euro – avansată la sfârşitul lunii octombrie de ciprioţi – a fost
respinsă imediat de Parlamentul European. „Ne opunem cu fermitate. Este pus în pericol
viitorul anumitor politici-cheie şi programe”, au declarat, potrivit europarl.europa.eu raportorii
Reimer Boege (PPE, Germania) şi Ivailo Kalfin (S&D, Bulgaria). Potrivit acestora propunerea
Preşedinţiei cipriote „trimite un semnal foarte rău atunci când vine vorba de priorităţi de
politică”. Parlamentul European a afirmat deja, printr-o rezoluţie adoptată cu o majoritate
covârşitoare, că propunerea iniţială a Comisiei Europene este practic o îngheţare a bugetului la
nivelul lui 2013.
Van Rompuy încearcă să împace pe toate lumea. Şi nemulţumeşte pe toată lumea
Propunerea lui Herman Van Rompuy de reducere a bugetului multianual cu 75 de miliarde
încearcă să tempereze presiunile contributorilor neţi care vor reduceri mai mari (până la 200 de miliarde de euro). Pentru că reducerea propusă de van Rompuy nu ar satisface, ca sumă,
cerinţele contributorilor neţi, documentul de negociere intră şi în conţinutul politicilor şi
condiţiilor de alocare a banilor. Cu alte cuvinte, Preşedintele Consiliului încearcă să mişte
dezbaterea dincolo de suma globală a bugetului spre dilema cheie: de unde trebuie tăiate sume
faţă de propunerile Comisiei? Evident, cele mai importante mize sunt politica agricolă şi cea de
coeziune a căror pondere în bugetul general este de peste două treimi.
Analiştii, experţii şi negociatorii consultaţi de CRPE atrag atenţia asupra a două chestiuni „ascunse” în propunerea preşedintelui Consiliului:
1. Propunerea lui Van Rompuy leagă alocările viitoare destinate României de rata de
absorbţie a banilor UE în actuala perioadă de programare (2007 – 2013). Acesta este un
punct cheie pentru Bucureşti.
2. Propunerea lui Van Rompuy influenţează şi alocările pentru Politica Agricolă Comună
(PAC) mai ales în privinţa noilor state membre, printre care şi România. Este posibil ca
acestea să primească în continuare mai mulţi bani decât în actuala perioadă de
programare, pentru a ajunge la aceleaşi plăţi directe ca şi statele bogate, dar într-un timp mai lung decât stabilit prin propunerea de reformă PAC a Comisiei Europene.
„Nu vom accepta, sub nicio formă legarea alocărilor viitoare din bugetul UE de perfomanţele
anterioare”, Ministrul pentru Afaceri Europene, Leonard Orban (8 noiembrie, la dezbaterea CRPE asupra bugetului UE)
România, calculele pentru banii pe agricultură
Cel puţin trei modificări din propunerea lui Van Rompuy afectează alocările pentru agricultură, o bătălie ce era considerată câştigată la nivelul mai multor state membre. Datorită interesului
tuturor ţărilor UE prin alocările din politica agricolă – plăţile directe şi banii pentru dezvoltare
rurală – în negocierile de până acum banii pentru acest capitol erau un subiect tabu.
Propunerea lui Van Rompuy schimbă unele detalii cheie în interiorul propunerilor pentru
Politica Agricolă Comună:
a) Pentru statele membre noi era prevăzută o creştere graduală a plăţilor directe pentru
agricultură mai mare decât pentru statele bogate, astfel încât să fie reduse diferenţele
dintre subven.iile primite. România ar fi urmat să ajungă la media subven.iilor din UE în
2017. Propunerea lui van Rompuy mută acest obiectiv pentru 2020. Pentru România,
această modificare, dacă va fi acceptată, înseamnă că ritmul de creştere al nivelului
plăţilor va fi mult mai mic decât se aştepta.
b) Alte elemente cheie din propunerea de reformă a PAC sunt şi ele vizate de propunerea
lui van Rompuy. Unele modificări flexibilizează condiţii pe care propunerea de reformă
PAC făcută de comisarul Dacian Ciolo. le dorea obligatorii şi mută decizia la nivel
naţional. Statele membre bogate sunt avantajate de unele schimbări iar principiul
sustenabilităţii din reforma PAC este afectat. Astfel, plafonarea plăţilor directe la
300.000 de euro rămâne la alegerea statelor membre. În România, va însemna practic că această plafonare nu va exista având în vedere lobby-ul marilor latifundiari îndetrimentul micilor producători. CRPE a susţinut formula reformei PAC ca aceste plăţi săfie plafonate, iar după această valoare beneficiarii să facă dovada utilitizării banilor înagricultură. O altă flexibilizare intervine în cazul procentului de 30% din plăţile directe pecare Comisia Europeană dorea să le condiţioneze de utilizarea simultană a trei practiciagricole prietenoase cu mediul. Propunerea lui Van Rompuy oferă statelor membreposbilitatea de a alege dintre aceste trei măsuri. O a treia schimbare intervine la nivelulposibilităţii transferului fondurilor de la Programul pentru Dezvoltare Rurală la plăţiledirecte şi care era limitat, prin propunerea Comisiei la 5%. În varianta lui Van Rompuy proporţia în care acest transfer poate fi făcut creşte la 15%.
România, calculele pentru banii pe coeziune
Există mai multe scenarii potrivit cărora creşterea de care ar putea să beneficieze România, în
special la capitolul „coeziune”, dacă propunerea Comisiei rămânea în picioare, ar fi fost cu 30%
mai mare faţă de cât i s-a alocat prin actuala perioadă de programare 2007 – 2013. Au fost însă introduse anumite condiţionalităţi (14 potrivit documentului recent prezentat de Comisia
Europeană la Bucureşti şi pus în dezbatere de Ministerul Afacerilor Europene) unele dintre ele
referindu-se la disciplina bugetară. Altfel spus, orice stat membru – euro sau non euro – trebuie
mai întâi să respecte strict condiţiile privind deficitul (sub 3%) şi cel pentru datoria publică,
altfel nu se va putea atinge de banii europeni. Condiţionalităţile din viitoarea perioadă de
programare vor face ca fondurile UE să fie mult mai greu de cheltuit.
Una din marile temeri, care a circulat în rândul oficialilor de de la Bucureşti şi care a fost şi
vehiculată, destul de voalat, în cadrul negocierilor din Consiliile pentru Afaceri Generale s-a
referit la slaba performanţă a României din perioada 2007-2013, când până acum nu a reuşit să utilizeze nici 10% din fondurile nerambursabile ce i-au fost puse la dispoziţie prin actuala
perioadă de programare. Ţări din grupul „Better spending” au spus practic: să le dăm celor cu
rată mică de absorbţie în funcţie de cât au cheltuit.
Surpriza neplăcută a Bucureştiului a venit odată cu propunerea lui Van Rompuy care, la art. 45
arată: „Pentru statele membre a căror rată cumulată a plăţilor (n.n făcute de Bruxelles) în
perioada 2007-2011 raportat la alocările de care beneficiază pentru 2007-2013 este mai mică
de 60% din media UE 27 (n.n care este 33%) alocările naţionale nu ar trebui să crească cu mai
mult de 15% comparativ cu actuala perioadă de programare”.
România este statul membru al UE aflat în această situaţie. Rata ei de absorbţie la sfârşitul lui
2011 nici nu ajunge la un procent cu două cifre. „Practic este singularizată România prin acest
articol”, a precizat pentru CRPE un oficial apropiat negocierilor. De la speranţele estimate la o
creştere cu aproape 30% a alocărilor viitoare, practic România ar mai putea să ob.ină pe
coeziune, doar cu 15% mai mult.
CRPE publică în premieră estimările: cât pierde România din ce putea câştiga
România va rămâne, însă, în viitoarea perioadă de programare, beneficiar net al bugetului UE. Potrivit calculelor Ministerului de Finanţe pe următorii şapte ani România va trebui să vireze la bugetul UE în contul contribuţiei proprii eurofaţă de opt miliarde cât trebuie să contribuie până în 2013.
Cât ar putea însă primi România prin bugetul viitor pentru coeziune şi pentru agricultură? Vestea proastă: mai puţin cu aproximativ cinci miliarde de euro faţă de aşteptările cele mai optimiste. Vestea bună: mai mult decât avea până acum. Cât putea primi: România va trebui să intre în negocieri cu resemnarea că nu va mai primi cât ar fi sperat. Această decizie este deja luată. Una din estimările oficiale ini CRPE le-au putut consulta se referă la o creştere cu 31% a alocărilor vii agricultură plus fonduri prin politica de coeziune). Dacă în actuala perioadă de programare România a avut la dispoziţie aproape 34 de miliarde de euro 45 de miliarde de euro. Cât poate pierde: Chiar şi în varianta pierderii procentului de creştere la care spera, România va putea beneficia de o finanţare net superioară faţă de actuala perioadă de programare şi va putea ajunge la 40 de miliarde de euro.
Cu sau fără VETO!
Cu o săptămână înaintea Consiliului European, după ce la nivel politic a fost tranşată dilema
legată de cine va fi negociatorul României la reuniunea la nivel înalt, a apărut public varianta
folosirii dreptului de VETO în cazul în care planului lui Van Rompuy rămâne în picioare.
Folosirea VETO. Varianta folosirii VETO a apărut într-un memorandum interministerial la
nivelul Guvernului României chiar înainte de apari.ia oficială a propunerii van Rompuy.
Practic, oficialii români au sim.it că ideea legării fondurilor viitoare de rata curentă de absorb.ie
plutea în aer şi au analizat scenarii de reacţie. Potrivit textului memorandumului, consultat de
experţii CRPE, în cazul raportării alocărilor viitoare la actualele performanţe România ar putea
folosi dreptul de veto în cadrul Consiliului. O astfel de opţiune ar paraliza practic negocierile.
După apariţia variantei van Rompuy, Guvernul României a deschis public discuţia despre
dreptul României la VETO şi chiar a promovat insistent o astfel de abordare. Din păcate,
înainte de a pune argumentele şi cifrele în discuţie, chestiunea VETO-lui a devenit una politică
în România şi riscă să scadă şansele de a obţine un rezultat mai bun în cadrul negocierilor.
România are puţine variante în negocierile privind viitorul buget. Este în lotul beneficiarilor, iar
regulile jocului sunt făcute de contributorii neţi. Din grupul celor care aşteaptă să primească
bani, România are cea mai slabă performanţă. Folosirea dreptului la VETO ar fi împotriva
poziţiei Germaniei – cel mai mare contributor la bugetul UE – care pledează insistent pentru un
compromis pe bugetul 2014 – 2020 anul acesta, pentru a putea trece la negocierile pe alte
teme cheie (uniunea bancară şi intervenţiile de salvare în sudul UE). Berlinul a încercat inclusiv
domolirea Londrei, al cărei premier, David Cameron, ameninţă de multe săptămâni cu blocarea
bugetului UE dacă cheltuielile viitoare nu vor fi îngheţate.
„Când spui inacceptabil, România fiind o ţară cu drepturi depline în UE, când ceva este inacceptabil ai, conform Tratatului UE, dreptul de a vota împotriva, iar bugetul UE nu se poate adopta decât prin unanimitate”- Victor Ponta, Prim ministru
„Eu, înainte de Consilii, niciodată nu am făcut declaraţii de poziţie. E cea mai mare greşeală.Poţi prezenta ce se va discuta, dar a te duce în pielea goală e o naivitate. (…) Suntmai inteligent decât ce s-a propus, sunt mai pregătit, am soluţii.”Traian Băsescu, preşdinte
Ameninţarea cu VETO
În cadrul negocierilor, posibilitatea utilizării dreptului de veto va fi invocată, cel mai probabil, de mulţi din liderii statelor membre atât de către cei care nu vor să dea mai mult cât şi de cei care nu vor să primească puţin. Ea poate fi folosită inclusiv de România dacă, propunerile de pe masă vor afecta obiectivele stabilite prin Tratatul UE, cum ar fi de exemplu cel de convergenţă. De asemenea, există în rândul oficialilor români interpretarea că doar România ar fi vizată de condiţia de performanţă în absorb.ia curentă a fondurilor UE (din modul în care în.eleg art. 45 din propunerea van Rompuy).
Precedentul: România şi «practica» VETO
O situaţie recentă în care România a ales să invoce posibilitatea dreptului de veto a fost oferirea statului de ţară candidată Serbiei. Este cunoscut acum că România a legat acel dosar de aderarea la Schengen. A fost important atunci că a avut:
a) sprijinul răspicat şi fără precedent al Preşedinţiei UE (deţinută de Polonia la acel
moment)
b) avantajul moral că aderarea României la spaţiul Schengen fusese blocată pe alte motive
decât cele incluse în tratat. Preşedinţia poloneză a vorbit atunci de „încălcarea
promisiunii făcută României la aderarea la UE” prin care se stipula că, dacă va îndeplini
criteriile de aderare la spaţiul fără frontiere va putea deveni membru al Schengen.
Fără să declare oficial legătura cu Schengen, România a blocat acordul cu Serbia până în ultimul moment – invocând probleme nerezolvate ale minorităţii române din ţara vecină. Fără votul României Belgradul nu putea pleca acasă cu statutul de candidat. Presa internaţională a
speculat faptul că România ţine captivă candidatura Serbiei pentru a se răzbuna pe chestiunea
Schengen. Deloc întâmplător, în schimbul deblocării situaţiei cu Serbia, o reuniune de urgenţă
între România -Olanda -Comisia Europeană şi Consiliu avea să confirme angajamentul, la cel
mai înalt nivel, al executivului de la Bruxelles şi al preşedintelui van Rompuy că problema
aderării României la Schengen va fi pusă pe masa negocierilor ori de câte ori va fi necesar până la găsirea unei soluţii favorabile Bucureştiului şi Sofiei. România a obţnut atunci promisiunea informală privind aderarea la Schengen, promisiune apoi pierdută după criza politică internă din vară.
Însă chiar .i în condi.iile mai sus pomenite (sprijinul Pre.edin.iei UE .i avantajul moral), legarea
de facto a candidaturii Serbiei de aderarea la Schengen a lăsat o impresie proastă, România
făcând figură de stat care ignoră interesele majore ale UE de a stabiliza Balcanii (negocierile
Serbia – Kosovo în care UE investise enorm) pentru a-şi rezolva problemele proprii. Cu alte
cuvinte, fluturarea veto-ului a adus României rezultat pe termen scurt (neconcretizat din
motive interne), dar a afectat puterea de negociere şi statutul ţării pe termen lung.
Un VETO la buget ar consolida imaginea României de stat – problemă care abuzează de
cazurile când unanimitatea este necesară. Asta mai ales că deja chestiunea VETO-ului este
discutată la Bucureşti, şi s-a auzit şi în restul UE, ca .inând mai degrabă de conflictul Premier –
Pre.edinte decât de negocierea propriu-zisă a bugetului UE. După ce primii doi oficiali ai statului
român au schimbat mesaje furioase şi publice legate de chestiunea VETO-ului, este prea târziu
să convingem pe cineva că poziţia României este legitim limitată la discuţiile pe buget.
Dimpotrivă, s-a creat deja impresia că România ia ostatice negocierile din motive de politică
internă.
Revenind la aceste negocieri în sine, realist vorbind România (.i celelalte state beneficiare) nu
mai pot intra la masă plecând de la cre.terea bugetului propusă de Comisie. Miza acum este să
limităm cât mai mult tăierea bugetului.
Deocamdată, în toate variantele vehiculate, alocările pentru România pe viitoarea perioadă
de programare vor fi mai mari decât ce a avut până acum şi nu a reuşit să cheltuiască.
Plecând de la această idee, România are interesul de a se ajunge la un compromis asupra
bugetului. Variantele folosirii VETO-ului sunt teoretic următoarele:
1. VETO de la uşă – amenin.area preventivă. Scenariul s-a întâmpla deja parţial, premierulVictor Ponta vorbind despre veto, idee primită cu rezerve de pre.edintele Băsescu. România nu îşi poate permite să folosească ameninţarea cu VETO de la Bucureşti. Nu se află în situaţia contribuabililor neţi la bugetul UE, în general state din zona euro, care au pe lângă responsabilitatea bugetului UE şi pe cea a salvării statelor puternic îndatorate. A bloca negocierile înseamnă a nu mai negocia nimic.
2. VETO pe masă – negociezi în timp ce afirmi deschis posibilitatea de a bloca. România
nu îşi poate permite să negocieze cu VETO-ul pe masă, poziţie de forţă în care ar putea
pierde un aliat cheie – Germania – cel mai mare contributor la bugetul UE şi care
doreşte un compromis cât mai rapid pe buget. De asemenea, poziţiile şi nuanţele din
grupul „Prietenii coeziunii”, în special ale Poloniei – cel mai mare beneficiar net al
bugetului UE şi cel mai disciplinat stat la nivel macroeconomic – trebuie atent analizate.
3. VETO sub masă – negociezi cu prezumţia implicită de blocaj, fără o amenin.are
deschisă. România are motive legitime de nemulţumire faţă de varianta van Rompuy.
Principiul de diferenţiere este ceea ce enervează oficialii de la Bucureşti, din ambele
tabere politice. Rezultatul în sine, chiar în varianta defavorabilă, înseamnă oricum o
creştere a alocărilor viitoare faţă de cele prezente, deci nu se justifică un VETO.
Negociatorii României ar trebui să se lupte pentru ca România să nu fie singularizată
prin legarea viitoarelor alocări de rata curentă de absorbţie”.
