6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăANAF şi Inspecţia Muncii iau firmele la puricat

ANAF şi Inspecţia Muncii iau firmele la puricat

Autorităţile vor declanşa în semestrul al doilea o serie de controale la firme pentru identificarea muncii la negru şi a cazurilor de evaziune. Este vorba de un „proiect-pilot“ derulat prin ANAF şi Inspecţia Muncii.

Angajamentul de a iniţia astfel de controale a fost avansat de Guvern în ultimele negocieri cu FMI din luna februarie şi inclus în scrisoarea de intenţie transmisă la Washington. Documentul, semnat în luna martie, arată la capitolul privind administrarea fiscală că acest “proiect-pilot” de controale va fi prezentat public până la finele lunii mai. Controalele, care vor fi organizate împreună cu lnspecţia Muncii, se vor desfăşura în a doua jumătate a anului 2014. Se preconizează ca proiectul să conducă la “sporirea conformării voluntare, să reducă evaziunea pe segmentul muncii şi să aibă loc o conştientizare la nivelul întregii ţări cu privire la aspectele aferente”. În luna octombrie 2013, a fost creat un grup de lucru la nivel înalt pentru ca autorităţile să “înţeleagă mai bine” slaba colectare a veniturilor în trimestrele 3 şi 4 de anul trecut şi că s-a constatat că acestea reflectă doar într-o măsură limitată procesul în derulare de reorganizare a ANAF. Din acest motiv, Guvernul se angajează în faţa FMI să aloce resurse suplimentare “monitorizării mai stricte” a numărului de companii nou-înregistrate, a activităţii de declarare – mai ales la marii contribuabili­ – şi plată, a stocului şi fluxului de arierate, a numărului de inspecţii efectuate şi a numărului şi cuantumului acordurilor de înlesnire la plată semnate.

“Conformarea voluntară, altfel spus raportul dintre declaraţiile depuse la termen şi numărul anticipat al declaraţiilor ce vor fi depuse, se îmbunătăţeşte. Am îmbunătăţit în general calitatea verificărilor efectuate în cazul impozitului pe venitul persoanelor fizice. Vom continua să îmbunătăţim tehnicile noastre de control prin utilizarea metodelor indirecte de demonstrare a veniturilor, prin extinderea definiţiei veniturilor a căror sursă nu se cunoaşte şi prin clarificarea caracterului impozabil al plăţilor de dividende, care sunt în prezent frecvent mascate ca rambursări neimpozabile de împrumuturi acordate companiilor”, se mai arată în scrisoare.

Documentul mai indică intenţia Guvernului de a crea o bază de date centrală care să permită gestionarea şi evaluarea, împreună cu autorităţile locale, a datelor privind impozitele, taxele şi contribuţiile datorate bugetului general consolidat, precum şi informaţiile despre proprietăţi.

 

Cele mai citite

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

A treia zi de vot în diaspora: prezență mai redusă comparativ cu 2019, dar superioară anului 2014

Procesul electoral pentru românii din diaspora, desfășurat pe parcursul a trei zile, a intrat în ultima zi. Votul pentru alegerile prezidențiale a început vineri dimineață,...

Prezenţa la vot la ora 15.30, la nivel naţional este 34,33%. În 2019, era 29,21%

Aproape 500.000 de români au votat până la ora 15.00 la secţiile de vot din străinătate, mai mulţi decât în 2019, când au fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă