27.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAmbasadorul SUA: Nu veţi atrage investiţii dacă nu liberalizaţi complet piaţa de...

Ambasadorul SUA: Nu veţi atrage investiţii dacă nu liberalizaţi complet piaţa de energie

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat miercuri că România nu va putea atrage investiţii în sectorul energetic dacă piaţa nu va fi complet liberalizată, iar singurul mod de a determina companiile străine să vină în România este privatizarea, scrie Mediafax.

„Nu puteţi atrage investiţii în energie dacă nu vă liberalizaţi piaţa, cred că aveţi o astfel de obligaţie şi faţă de UE, trebuie să mergeţi înainte cu asta. Trebuie să privatizaţi, cred că aşa trebuie să vă gândiţi să faceţi”, a afirmat Gitenstein prezent la un seminar cu tema dezvoltării energetice în Europa.

În România companiile şi populaţia plătesc tarife diferite pentru energie şi gaze.

Potrivit angajamentelor asumate de Guvern în faţa FMI, preţurile la energie şi gaze vor fi liberalizate etapizat până în 2013 în cazul companiilor şi până în 2015 în cazul populaţiei.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, prezent la seminat, a afirmat că sectorul energetic trebuie să fie transparent şi predictibil, însă modul cum se tranzacţionează energia electrică în România prin OPCOM este „depăşit şi închis”.

„Modul cum se tranzacţionează energia în România este depăşit, închis, un cvasimonopol de stat, prin Ministerul Economiei şi o companie de stat. Este timpul să ne punem întrebarea dacă nu este cazul unei burse regionale de energie?”, a spus Geoană.

OPCOM este o filială a Transelectrica, deţinută de Ministerul Economiei. Ideea creării unei burse regionale de energie este vehiculată la nivel guvernamental de câţiva ani, fără vreun rezultat până în prezent.

Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Karoly Borbely, prezent la seminar, a precizat că instituţia pe care o reprezintă va continua privatizările pe care le-a început.

„Încercăm să atragem cât mai multe companii, nu avem decât să învăţăm de la polonezi, care au făcut o treabă extraordinar de bună. (…) Interesul companiilor americane este foarte mare în sectorul energetic românesc, nu este lună să nu avem discuţii cu trei-patru companii cu interese clare aici. Noi avem toată deschiderea pentru companiile din SUA şi pentru cele europene”, a adăugat Borbely.

Ambasadorul Gitenstein a plecat din sală în timpul discursului secretarului de stat.

Cele mai citite

Volkswagen își revizuiește din nou prognozele anuale din cauza performanțelor slabe și a condițiilor economice dificile

Volkswagen a anunțat vineri o revizuire negativă a previziunilor sale anuale, marcând a doua ajustare în mai puțin de trei luni. Această decizie a...

Norvegia renunță la acordarea automată a azilului pentru refugiații ucraineni

Guvernul Norvegiei a anunțat vineri că încetează de îndată politica de acordare automată a azilului pentru refugiații ucraineni, marcând o schimbare semnificativă în abordarea...

Eroul de la Năstasia

Dragul nostru Ilie Năstase, cunoscut mai ales pentru câteva voleuri luate de la poliție fiind prins băut la volan, dar și pentru schimbarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă