8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAflă cât economisesc lunar românii din mediul urban

Află cât economisesc lunar românii din mediul urban

Suma medie economisită de populaţia din mediul urban a crescut în acest an cu 30% faţă de 2011, la 116 euro, iar frecvenţa de economisire lunară a avansat de la 11% la 17%, potrivit unui studiu realizat de IRSOP în perioada august-septembrie, prezentat de BCR Banca pentru Locuinţe, scrie Mediafax.

„Peste 2,6 milioane de români din mediul urban economisesc în mod frecvent sau ocazional, suma medie lunară economisită crescând cu 30% faţă de 2011, până la 116 euro. 49% dintre cei care economisesc sunt dispuşi să folosească sumele acumulate pentru finanţarea îmbunătăţirilor locative prin sistemul de economisire-creditare”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, vice-preşedintele BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL) Carmen Schuster.

În 2010, suma medie economisită era de 85 euro în fiecare lună, iar frecvenţa de economisire se situa la 6%. Totodată, economisirea ocazională (o dată la 2-3 luni) avea o pondere de 13% în 2010, ajungând la 24% în acest an.

Aproximativ 2,62 milioane de persoane (41% dintre respondenţi) economisesc frecvent sau ocazional, fiind observată o schimbare a mentalităţii, potrivit sursei citate.

„În perioade dificile din punct de vedere economic se economiseşte pentru că e nevoie de siguranţa zilei de mâine, de o certitudine. Se economiseşte regulat şi mai mult”, a afirmat Schuster.

Sondajul IRSOP a fost efectuat în mediul urban, pe segmentul de vârstă 20-65 ani, reprezentând 6,9 milioane persoane. Marja de eroare este de plus/minus 2,8%.

Potrivit studiului, circa 1,1 milioane de români sunt interesaţi să devină clienţi ai sistemului de economisire-creditare în următoarele 12 luni, iar dintre aceştia proiecţia realizabilă este de 264.000 clienţi pe partea de creditare, cu o sumă medie necesară pentru proiectele de îmbunătăţire locativă de 14.237 euro.

Astfel, investiţiile prognozate pentru domeniul locativ în următoarele 12 luni prin sistemul de economisire-creditare se ridică la circa 3,7 miliarde euro, din care depozitele pe care le vor constitui clienţii reprezintă 1,5 miliarde euro.

Potrivit sondajului, circa 4,7 milioane de români doresc să facă îmbunătăţiri locative în următorii cinci ani, iar dintre aceştia peste 2,6 milioane îşi propun să realizeze aceste investiţii în următoarele 12 luni. Cele mai urgente planuri sunt renovarea locuinţei, izolarea termică şi schimbarea instalaţiilor sanitare sau electrice. Pe termen mai lung, respondenţii intenţionează renovarea casei de la ţară sau cumpărarea unei case.

Cei care sunt interesaţi de sistemul de economisire-creditare sunt în general persoane necăsătorite sau cu familie compusă din trei membri, cu vârste între 20 şi 34 de ani, studii medii sau superioare şi venituri ridicate.

BCR BpL avea, la finele lunii septembrie, 286.000 contracte active, cu o valoare de 9,96 miliarde lei, urmând să ajungă până la sfârşitul anului la circa 10 miliarde euro. Valoarea depozitelor constituite de clienţi a ajuns la 1,07 miliarde lei, iar creditele acordate înregistrează un ritm de creştere de 25%-30% lunar, valoarea acestora ajungând la 27,06 milioane lei.

Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă