Salariile angajaţilor Direcţiei de management resurse umane din cadrul Ministerului Agriculturii au fost majorate cu 75%, printr-un ordin al ministrului. Decizia de care beneficiază 192 de angajaţi are caracter retroactiv începând din 5 ianuarie 2010.
„Majorările salariale ale personalului din cadrul MADR au fost acordate ca urmare a delegării unor atribuţii şi activităţi ale autorităţilor de management existente la nivelul ministerului. Aceste delegări de atribuţii privesc nu numai departamentul de resurse umane, ci şi alte departamente din cadrul ministerului. Majorările salariale acordate au avut la bază delegările de mai sus şi prevederile retroactive ale HG nr. 606/2009″, potrivit precizărilor primite de la reprezentanţii Departamentului de comunicare al Ministerului Agriculturii. Conform acestor prevederi, majorările salariale se acordă de la data la care se exercită aceste atribuţii, dar nu mai devreme de 14 aprilie 2009.
Ordinul ministrului care a stat la baza majorărilor salariale acordate în MADR nu a fost publicat în Monitorul Oficial, argumentându-se că în acest caz nu se aplică prevederile Legii nr. 24 din 2000 referitorare la publicare, fiind vorba de un act administrativ cu caracter individual. Cât priveşte legalitatea aplicării retroactive a majorărilor salariale, oficialii ministe-rului apreciază că aceasta „este permisă atunci când este expres prevăzută de lege”. Articolele 3 şi 4 din HG 606/2009 prevăd că verificarea şi confirmarea în-deplinirii criteriilor în vederea acordării majorării salariale se fac de către Ministerul Agriculturii, iar majorarea salarială se aplică de la data încadrării în funcţie, dar nu înainte de data intrării în vigoare a OUG nr. 35/2009.