-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaZelenski spune că volumul cerealelor blocate s-ar putea tripla în câteva luni

Zelenski spune că volumul cerealelor blocate s-ar putea tripla în câteva luni

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, luni, că volumul cerealelor destinate exporturilor blocate din cauza războiului s-ar putea tripla până la toamnă, informează cotidianul Le Figaro.

„În prezent, între 20 şi 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate, dar până în toamnă volumul ar putea atinge nivelul de 70-75 de milioane de tone”, a declarat Volodimir Zelenski.

Rusia a blocat exporturile de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Azov şi Marea Neagră, dar Moscova susţine că situaţia este amplificată şi de sancţiunile antiruse impuse de Uniunea Europeană, conform jurnalul.ro.

Turcia depune eforturi pentru a ajunge la o soluţie astfel încât Rusia să permită exporturile de cereale din Ucraina, de care depind numeroase ţări din Orientul Mijlociu şi din Africa.

Ambasada Federaţiei Ruse în România își spune punctul de vedere cu privire la exporturile de cereale blocate în Ucraina

Conform previziunilor din aprilie ale Băncii Mondiale, este de așteptat că economia ucraineană să scadă cu cel puțin 45%… Transportarea de cereale și alte produse agricole din țară, susținut activ de SUA, Marea Britanie și Uniunea Europeană, poate provoca un deficit alimentar incontrolabil de Kiev în toamnă.

Efectul operațiunii militare speciale a Rusiei de protejare a Donbassul, demilitarizare și denazificare a Ucrainei este secundar aici. Mai importante sunt consecințele procesului de rupere a lanțurilor de coordonare cu Rusia, care a durat ani de zile, deficitul de combustibil, lipsa de îngrășăminte pentru fermieri și, în sfârșit, corupția. Practic, scăderea recoltei în Ucraina și eșecul campaniei de semănat au fost planificate în toamna anului trecut, când mulți fermieri au anunțat imposibilitatea de a semăna și de a strânge recolta în condițiile prețurilor de achiziție și costurilor de producție care existau la acel moment.

Cu toate acestea, în cadrul vizitei din aprilie a președintelui Consiliului European, C.Michel, la Odessa, s-a discutat problema transportării a circa 20-25 de milioane de tone de cereale de pe teritoriul Ucrainei. Subiectul a fost preluat de comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală J.Wojciechowski, care a formulat ideea creării de „coridoare de solidaritate” care ar fi salvatoare pentru ucraineni cu scopul de a transporta cereale în Uniunea Europeană. După cum se reiese din știrile din presa românească, sute de vagoane cu cereale ucrainene și alte alimente s-au acumulat deja pe partea ucraineană a graniței…

Atât dincolo de ocean, cât și în Uniunea Europeană există îngrijorări privind „amenințarea foametei” pentru zeci de milioane de oameni din Africa de Nord, unde cerealele erau exportate în mod tradițional din Ucraina și Rusia. Potrivit șefului diplomației europene J.Borrell, pentru a salva viitoarea recoltă ucraineană este necesar să se ajute imediat Kievul să golească grânarele de rezervele acumulate acolo.

Situația începe să semene din ce în ce mai mult cu începutul anilor 30 ai secolului trecut, când, în condițiile Marii Depresiuni și a foametei din Statele Unite, Washington a cerut ca URSS să plătească pentru bunurile și serviciile lor, care erau utilizate pe scară largă la acea vreme în procesul de industrializare al Uniunii Sovietice, exclusiv prin aprovizionarea cu pâine. Atunci aceasta a devenit unul dintre factori serioși, deși nu singurul, care a dus la foametea în masă care a izbucnit în Rusia sovietică, inclusiv, desigur, în Ucraina sovietică, iar actualul regim neo-banderovist de la Kiev numește aceste evenimente „Holodomor-genocidul ucrainenilor, ” chiar dacă multe popoare din URSS au suferit de foame.

Și acum, strategii occidentali „umani și grijulii”, care golesc depozitele ucrainene de rezerve, sunt înclinați să ignore faptul că acțiunile lor de a incita un conflict armat pe teritoriul ucrainean fac perspectivele unei recolte bune foarte vagi. Dar, după cum se spune, „după noi, potopul!”, și se poate da vina pe Rusia pentru orice. Căci aceasta ar bloca porturile ucrainene de la Marea Neagră, și nu comandantul suprem al regimului criminal de la Kiev V.Zelenski, care a ordonat Forțelor Armate ale Ucrainei să mineze apele de coastă, drept urmare unele dintre vechile mine, încă fabricate în Uniunea Sovietică, au ajuns până la Bosfor…

Cel mai bun mod de a oferi poporului ucrainean cerealele din viitoarea recoltă este, „firește”, furnizarea de arme grele și muniție către ucronaziști, care au fost remarcați pentru sute de cazuri de crime de război împotriva civililor și a prizonierilor de război. De fapt, ucrainenii au fost nevoiți să plătească pentru aceasta cu rezervele lor de pâine!

Iar rezervele de alimente, pe care UE a fost de acord să le scoată „fără taxe” (ce altruism!) de pe teritoriul ucrainean, este un atu suplimentar în „marele joc geopolitic” pentru a păstra conducerea globală a Washingtonului care a pălit considerabil. Dacă cineva se îndoiește de acest lucru, recomandăm să-și amintească cum de ani de zile atât SUA, cât și UE au ignorat foametea în masă a milioane de oameni și moartea de foame a zeci de mii de copii în Yemen, iar recent – actul „profund uman” al SUA de blocare a rezervelor valutare ale Afganistanului, unde o parte semnificativă a populației suferă deja de malnutriție.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Criza politică și economică din România: Investitorii străini își retrag sprijinul

Instabilitatea politică generată de ascensiunea curentului suveranist și politicile impredictibile începe să aibă efecte serioase asupra economiei României. Deficitul bugetar în creștere și lipsa unei...

Riflaje Decorative: Panourile care transformă radical aspectul casei 

To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies...

Vânzări de acțiuni Revolut de peste 1 miliard de dolari după obținerea licenței bancare în Marea Britanie

Angajații și investitorii timpurii ai fintech-ului Revolut au vândut acțiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari începând cu luna august, după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă