Cel puţin zece persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Severodonețk, în estul Ucrainei, aproape înconjurat de forţele Moscovei, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Serhii Gaidai, notează AFP.
„Cel puţin 10 persoane au fost ucise. În prezent, este extrem de dificil să verificăm situaţia pe teren din cauza noilor bombardamente”, a declarat Serhii Gaidai pe Telegram, îndemnând locuitorii care nu au fugit să stea la adăpost.
Într-un mesaj anterior, guvernatorul avertizase în legătură cu lovituri de artilerie asupra Severodoneţk şi a oraşului său geamăn foarte apropiat, Lisiciansk, care au provocat incendii în cartiere rezidenţiale, conform agerpres.ro.
„Severodoneţk a suferit lovituri foarte puternice”, a adăugat el, însoţindu-şi mesajul cu fotografii ale distrugerilor.
Zece persoane au fost ucise la Severodonețk, iar orașul este complet încercuit de forțele rusești
Guvernatorul regiunii învecinate Doneţk, Pavlo Kirilenko, a anunţat, la rândul său, că nouă civili au fost ucişi luni şi 16 răniţi în regiunea sa.
Primarul oraşului Severodoneţk, Oleksandr Striuk, a anunţat la 6 mai că localitatea este „încercuită aproape în totalitate” de forţele ruse şi separatiştii proruşi din Donbas, care încearcă să preia controlul total al regiunii.
Potrivit primarului, 15.000 de locuitori din totalul de 100.000 cât număra oraşul înainte de război au refuzat să plece.
Severodoneţk, unul dintre puţinele oraşe importante din Donbas aflate încă sub control ucrainean, la fel ca Lisiciansk, sunt situate la aproape 80 de kilometri est de Kramatorsk, devenit centrul administrativ al Donbasului ucrainean de când forţele separatiste proruse au preluat controlul asupra părţii de est a acestui mare bazin de cărbune în 2014.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!