Yanni, unul dintre cei mai apreciaţi artişti la nivel mondial, a sosit în România vineri, cu şase zile înaintea concertului pe care îl va susţine în Bucureşti. Acest eveniment este primul din turneul „Truth of Touch” care cuprinde concerte în întreaga Europă de Est.
Premiat cu peste 35 de discuri de platină şi aur, Yanni a fost adesea pe lista nominalizaţilor la Premiile Grammy pentru compoziţiile sale inedite. Fanii care vor lua parte la concertul de pe 14 septembrie de la Zone Arena vor avea parte de o prestaţie a celebrului artist alături de orchestra sa formată din 42 de instrumentişti profesionişti.
Timp de şase zile, acestia vor efectua repetiţiile pentru concertul anunţat, dar şi pentru următoarele reprezentaţii ce vor fi susţinute la Budapesta, Istambul, Yerevan, Beijing, Shanghay, Guangzhou, Chengdu, Seoul, Muscat si Dubai. Programul acestora cuprinde 10 ore de repetiţii zilnice.
Concertul, care cuprinde piese precum ” Rainmaker”, „Storm” sau „For all seasons”, va începe la ora 20.00 la Zone Arena.
Biletele pot fi achiziţionate la preţuri variate, în funcţie de categoria de loc din reţeaua Vreau Bilet – Unirea Shopping Center etj.2, Sala Palatului, Palatul National al Copiilor, sau din magazinele Music Box ( Str. Matei Basarab, nr 16 – langa OMV Calea Calaraşilor şi – Soseaua Pipera nr. 2.)