Ninsorile abundente, pe fondul temperaturilor scăzute, au continuat să provoace luni (12 decembrie) perturbări ale circulației în unele zone din Marea Britanie, relatează BBC News.
Heathrow, cel mai aglomerat aeroport din țară, a anulat peste 50 de zboruri luni dimineață din cauza ceții. Condițiile extreme au dus, de asemenea, la raportarea de întârzieri ale trenurilor și accidente pe autostrăzi.
Temperaturile ar putea coborî până la -15C în nord-estul Scoției luni seară – cea mai scăzută temperatură înregistrată în Marea Britanie din februarie anul trecut, potrivit BBC.
O avertizare de vreme severă a fost instituită până luni dimineață, a precizat Met Office din Marea Britanie.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!