Un inventar al obiectelor luate de agenții FBI care au efectuat o percheziție autorizată de instanță la reședința fostului președinte Donald Trump, a inclus materiale clasificate, unele dintre ele fiind marcate cu ‘top secret’ (n.r. strict secret).
Documentele FBI desecretizate vineri au arătat că agenții federali care au percheziționat săptămâna aceasta casa Mar-a-Lago din Florida a fostului președinte Donald Trump, au ridicat 11 seturi de documente clasificate, inclusiv unele marcate ca fiind strict secrete.
Dezvăluirile bombă au fost făcute în documente juridice publicate la patru zile după ce FBI a efectuat percheziția reședinței lui Trump în baza unui mandat aprobat de un judecător federal.
Departamentul de Justiție i-a spus judecătorului magistrat american Bruce Reinhart, în cererea de mandat, că are motive întemeiate să creadă că Trump a încălcat Legea spionajului, o lege federală care interzice deținerea sau transmiterea de informații privind apărarea națională.
Nancy Pelosi, președinta democrată a Camerei Reprezentanților, a declarat vineri că manipularea necorespunzătoare a materialelor clasificate este o chestiune de securitate națională: „Există legi împotriva manipulării necorespunzătoare a acestor materiale”.
Anterior, vineri, Trump a negat un raport al Washington Post potrivit căruia percheziția FBI la casa sa de la Mar-a-Lago ar fi fost pentru posibile materiale clasificate legate de arme nucleare, numind povestea „o glumă”.
Reuters nu a putut confirma raportul Washington Post. Procurorul general Merrick Garland a refuzat să detalieze public natura investigației.
Loialiștii lui Trump au reluat acuzațiile președintelui potrivit cărora percheziția FBI a fost motivată politic.
Președintele Conferinței republicane din Camera Reprezentanților, Elise Stefanik, a denunțat vineri ceea ce a numit „folosirea ca armă a Departamentului de Justiție și a FBI de către Joe Biden și administrația sa împotriva adversarului politic al lui Joe Biden”.
Aliații lui Trump nu au prezentat nicio dovadă că percheziția a fost motivată politic, iar Casa Albă susține că Biden nu a fost informat din timp despre percheziție.
Dezvăluirile raportate potrivit cărora Trump ar fi avut documente etichetate „strict secret” i-ar putea crea un risc juridic major.
Numeroase legi federale interzic manipularea necorespunzătoare a materialelor clasificate, inclusiv Legea spionajului. Trump a majorat pedepsele pentru îndepărtarea sau păstrarea neautorizată a unor astfel de materiale în timpul mandatului său, transformând-o într-o infracțiune pedepsită cu până la cinci ani de închisoare.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!