-3 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăInternaționalVIDEO: Estonia amenință că va boicota Jocurile Olimpice de la Paris

VIDEO: Estonia amenință că va boicota Jocurile Olimpice de la Paris

Estonia ar putea boicota Jocurile Olimpice de la Paris de anul viitor dacă sportivii ruși și bieloruși nu vor fi eliminați din competiție, a declarat vineri, 3 februarie, premierul Kaja Kallas.

Prim-ministrul Lituaniei, Ingrida Simonyte, și premierul Letoniei, Krisjanis Karins, s-au pronunțat, de asemenea, împotriva includerii lor în evenimentul sportiv.

Comentariul lui Kallas vine în urma anunțului făcut săptămâna trecută de Comitetul Internațional Olimpic (CIO), potrivit căruia sportivilor din cele două țări, cărora li s-a interzis participarea la competițiile din Europa, li s-ar putea permite să participe pentru calificarea la Jocurile Olimpice în cadrul unor evenimente asiatice.

Cu toate acestea, CIO a declarat ulterior că își menține sancțiunile impuse împotriva Rusiei și Belarusului.

„Eforturile noastre ar trebui să se concentreze pe convingerea altor prieteni și aliați că participarea sportivilor ruși și belaruși este pur și simplu greșită. Boicotarea este următorul pas”, a declarat Kallas după ce s-a întâlnit cu omologii săi letoni și lituanieni la Tallinn.

Miniștrii baltici și polonezi ai sportului au cerut, de asemenea, organismelor sportive internaționale o interdicție similară, pe fondul războiului din Ucraina, în timp ce Letonia și Kievul au amenințat că vor boicota Jocurile.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Chiriile exorbitante plătite de statul român

Ministerul Fondurilor Europene achită 2,4 milioane de euro anual, pentru sediul său din nordul Capitalei Fostul ministru al Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că...

Chiriile exorbitante plătite de statul român

Ministerul Fondurilor Europene achită 2,4 milioane de euro anual, pentru sediul său din nordul Capitalei Fostul ministru al Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că...

PNRR, investiții de 900 de milioane de euro

Proiectele vizează, în primul rând, gospodăriile vulnerabile energetic, dar și populația generală care va beneficia de sprijin pentru instalarea echipamentelor eficiente energetic Listele publicate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă