7.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăInternaționalVIDEO Cutremur devastator în Venezuela

VIDEO Cutremur devastator în Venezuela

US Geological Survey (USGS, serviciul de monitorizare geologică din SUA) a precizat că mişcarea seismică a avut loc la 123,11 km sub suprafaţa scoarţei terestre. Centrul american pentru tsunami în Pacific a apreciat că este posibil să se declanşeze mai multe tsunami mici de-a lungul coastei de nord a Venezuelei, în apropierea epicentrului.

Jessica Turner, geofizician în cadrul USGS, a precizat că adâncimea mare amortizează o parte din efecte, dar un cutremur de o asemenea magnitudine va produce probabil daune, având în vedere şi vulnerabilitatea construcţiilor din zonă.

Ministrul venezuelean de interne, Nestor Reverol, a transmis însă prin internet că nu s-au raportat imediat pagube materiale sau informaţii despre eventuale victime. Seismul a fost resimţit şi în capitala venezueleană, Caracas, precum şi în insule la vest şi la nord de epicentru, cum ar fi Trinidad şi Tobago sau Santa Lucia.

Cele mai citite

Ianis Hagi, criticat după egalul spectaculos dintre Hibernian și Rangers! „Un rol major în pierderea celor două puncte”

Internaționalul român Ianis Hagi a avut o evoluție mixtă în partida dintre Hibernian și Rangers, încheiată cu scorul de 3-3, în etapa a 22-a...

Stare de urgență decretată în Crimeea: Mai multe plaje din Sevastopol, cu urme de petrol

Oficialii instalați de Rusia în Crimeea au declarat un regim de urgență în Sevastopol, cel mai mare oraș al peninsulei, după descoperirea unor urme...

Propunerea inedită a lui Zelenski către Trump: Bani rusești pentru arme americane

Președintele Zelenski a declarat că Putin va „distruge Europa”, dacă SUA renunță la NATO Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat că garanțiile de securitate pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă