2.6 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăInternațional„Viaţa e vis“, la Odeon

„Viaţa e vis“, la Odeon

O fi piesa lui Calderon de la Barca importantă pentru istoria tea­trului şi a literaturii, dar ce va­loare are ea azi, nu m-am prins. Povestea din piesă nu e mai interesantă decât o telenovelă. Japoneză – că alea sunt cu regi şi dinastii. Cât despre partea ideatică a piesei – viaţa ca o iluzie şi iluzia ca viaţă – nu pot să spun nimic, pentru că ultima oară când am recitit piesa era acum vreo zece ani.

Mare greşeală am făcut că n-am citit-o înainte să mă duc la premieră de la Odeon. Din spectacol cu greu se în­ţe­lege chiar şi povestea la nivel de bază: adică partea cu regele care îşi închide fiul în turn, motivele pentru care îl închide şi motivul pentru care îl eliberează apoi; cine e ucis şi cum se termină istoria. Nu mai vorbim de rostul inventării de noi personaje, inexistente la Calderon, sau motivul pentru care actorii sunt instruiţi să rostească textul cam aşa cum se făcea înainte de Alecsandri. Aşa că, dacă vă duceţi la „Viaţa e vis”, citiţi piesa înainte. Poate pricepeţi ceva.

Există şi o parte bună. Spectacolul „arată” foarte bine, că nu despre sceno­gra­fie e vorba, atât timp cât imaginile nu-şi găsesc vreun rost în discursul scenic. Dar şi decorurile, şi costumele, şi lumina, şi părţile video sunt interesante. Ca imagini în sine. Poate că e mai bine însă, să vă mulţumiţi cu nişte fotografii. Altfel veţi asista la un fel de paradă a modei, în care unii declamă din când în când nişte fraze pentru care e greu să găsiţi vreun sens. Nu mai vorbim de sensul pentru care unii dintre interpreţi îşi schimbă costumul la fiecare apariţie în scenă. Or fi ele „de designer”, dar parcă la tea­tru e nevoie şi de altceva… Altfel, sunt ca semafoarele pentru biciclişti ale lui Oprescu: scumpe şi inutile. Pot să vă spun că tot ce am făcut eu timp de oră şi patruzeci de minute a fost să număr câte rochii apar în spectacol. Şi am descoperit după, că şi alţii au făcut acelaşi lucru…

VIAŢA E VIS

Durata: 1h 40min.
Autor: Calderon de la Barca. 
Regia şi scenografia: Dragoş Galgoţiu. Costumele: Doina Levintza. Video: Sabina Spătariu. Cu: Marius Stănescu, Nicoleta Lefter, Gabriel Pintilei, Istvan Teglaş, Dan Bădărău, Mihai Smarandache, Marian Ghenea, Paula Niculiţă, Ioana Marchidan, Mugur Arvunescu, Ionuţ Kivu, Laurenţiu Lazăr, Mircea N. Creţu.
Teatrul Odeon – Sala Majestic (Calea
Victoriei nr. 40-42, tel. 021.314.72.34).
Preţ bilet: 15,90 – 31, 80 lei.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea revenirea Marii Britanii în Uniunea Europeană

Premierul polonez Donald Tusk a declarat că și-ar dori un ''Breturn'' în locul Brexit, după ce a discutat vineri despre cooperarea dintre Regatul Unit...

Mai mulți hackeri ruși au încercat să fure datele WhatsApp ale angajaților ONG-urilor care sprijină Ucraina

Un grup de hackeri asociat cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a încercat să acceseze datele WhatsApp ale angajaților ONG-urilor care oferă...

2025, anul prudenței economice și al stagnării salariale. Nu vă așteptați la bani în plus, spun analiștii financiari

Economia anului 2025 va fi marcată de prudență, susțin analiștii financiari și experții din industrie. Atitudinea precaută se va reflecta nu doar în strategiile...
Ultima oră
Pe aceeași temă