2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaViaceslav Volodin, șeful Dumei de stat a Rusiei, vrea anchetă serioasă pentru...

Viaceslav Volodin, șeful Dumei de stat a Rusiei, vrea anchetă serioasă pentru fiecare membru Azov

Viaceslav Volodin, șeful Dumei de stat a Rusiei, vrea anchetă serioasă pentru fiecare membru capturat al regimentului Azov, după ce încă nu s-a decis dacă organizație este sau nu teroristă.

Unii membri capturaţi ai Regimentului Azov din Ucraina vor fi judecaţi, a declarat joi preşedintele camerei inferioare a parlamentului rus, la o zi după ce instanţa supremă din Rusia a amânat o decizie privind catalogarea unităţii drept entitate teroristă.

Viaceslav Volodin, un aliat al preşedintelui Vladimir Putin, a declarat că Rusia va efectua o „anchetă substanţială” asupra fiecărui membru al Azov, pentru a afla „cine a fost implicat în ce”.

Cei despre care se va stabili că au „sânge pe mâini” vor fi judecaţi, a declarat preşedintele Dumei de Stat într-o postare pe Telegram, relatează Reuters.

Regimentul Azov, parte a Gărzii Naţionale a Ucrainei, a fost înfiinţat în 2014 ca una dintre numeroasele miliţii de voluntari pentru a lupta împotriva separatiştilor pro-ruşi din regiunea Donbas din estul Ucrainei. Luptătorii săi au fost sărbătoriţi ca eroi naţionali pentru că au sfidat forţele ruseşti care au asediat oraşul Mariupol timp de săptămâni întregi.

Miliţia a apărut iniţial dintr-o organizaţie politică care susţinea ideile naţionaliste albe de extremă dreapta.

Kievul spune că Regimentul Azov a fost reformat de originile sale şi că nu are nimic de-a face cu politica
În schimb, Rusia spune că este în continuare formată din neo-nazişti periculoşi de extremă dreapta şi a făcut din distrugerea unităţii un obiectiv de război, potrivit alephnews.ro.

Volodin vrea o anchetă „substanțială” asupra fiecărui membru al regimentului Azov, câteva zeci de membri ai acestuia fiind dați într-un schimb de prizonieri

Aproximativ 43 de membri ai regimentului au fost eliberaţi miercuri în cadrul unui schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina, ceea ce a stârnit speranţe la Kiev că Rusia ar putea fi pregătită să elibereze mai mulţi luptători.

Volodin a declarat că schimbul de miercuri a vizat, în principal, „răniţii grav şi pe cei care nu pot participa la ostilităţi”.

Ministerul rus al Apărării a declarat joi că peste 6.000 de militari ucraineni au fost capturaţi ori s-au predat de la începutul conflictului.

Miercuri, Curtea Supremă a Rusiei a amânat pentru a doua oară o audiere privind desemnarea Regimentului Azov ca entitate teroristă, un pas care ar putea deschide calea pentru procese.

Rudele luptătorilor ucraineni au făcut apel pentru ca drepturile lor să fie protejate în conformitate cu Convenţiile de la Geneva din 1949, care prevăd că prizonierii de război trebuie să fie trataţi în mod uman şi să fie eliberaţi şi repatriaţi fără întârziere după încetarea ostilităţilor active.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Nicușor Dan anunță noi lucrări în București. Traficul rutier va fi dat peste cap

Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, anunţă că în mod cert pasajele subterane de la Obor şi Lujerului şi podul de la Băneasa,...

Bătaie ca în ringul de box. Trei jucători eliminați în meciul Phoenix Suns – Dallas Mavericks

Un meci tensionat din NBA, disputat între Phoenix Suns și Dallas Mavericks, s-a transformat într-un haos total după ce trei jucători s-au luat la...

Guvernul va reduce prin OUG cheltuielile bugetare cu 19 miliarde de lei

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut...
Ultima oră
Pe aceeași temă