Străzile din Veneția a fost inundate, fenomenul fiind cunoscut ca „acqua alta” și considerat extrem de rar pentru jumătatea lunii august. În mod obișnuit, orașul se așteaptă la maree înaltă doar primăvara și toamnă, însă schimbările climatice majore din această vară le-a adus „o surpriză” italienilor. Turiștii s-au plimbat și au dansat în apă, în piața San Marco și s-au bucurat de fenomen. Piața San Marco a trecut de la inundații de patru ori pe an în 1900 la peste 60 de ori pe an în prezent. De asemenea, cea mai joasă zonă a Veneției este chiar în fața catedralei din piața San Marco, care este la doar 64 cm deasupra nivelului mării, fiind și prima care se inundă de fiecare dată.
Cu toate acestea, Veneția este pregătită pentru inundații, după ce a achiziționat sistemul MOSE de apărare, în anul 2020. Acesta folosește o serie de bariere mobile care pot izola Veneția de Marea Adriatică atunci când apar mareele înalte. Totuși, sistemul este gândit să se activeze când nivelul apei trece de 110 cm, motiv pentru care fost inutil în situația de față.