Premierul Viktor Orbán al Ungariei și președintele Vladimir Putin al Rusiei s-au întâlnit din nou, cu prilejul unei vizite pe care au făcut-o, simultan, în capitala Chinei comuniste.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a declarat premierului Ungariei, Viktor Orbán, că este mulțumit de faptul că a reușit să mențină relații bune între Rusia și câteva țări din Europa, subliniind că Ungaria este una dintre ele.
”Ca urmare a condiţiilor geopolitice actuale, posibilităţile de a păstra contactul şi de a dezvolta relaţiile sunt foarte limitate”, a recunoscut președintele Putin. În aceste condiții, este foarte important „să putem avea schimburi economice cu o ţară a Uniunii Europene”, a subliniat președintele Rusiei.
Bertalan Havasi, purtătorul de cuvânt al premierului Ungariei, a anunțat că premierul Orbán și președintele Putin au discutat despre cooperarea bilaterală în domeniul aprovizionării cu gaz şi petrol, precum și în domeniul energiei nucleare.
Discuția de la Beijing dintre Putin și Orbán s-a purtat în ziua de 17 octombrie 2023. Premierul Ungariei și președintele Rusiei s-au deplasat simultan la Beijing pentru a participa la forumul internațional ”Belt and Road”, pe care îl găzduiește China. Despre președintele Vladimir Putin și premierul Viktor Orbán se știe că au relații bune, dinainte ca UE să aplice sancțiuni contra Rusiei, ca urmare a războiului din Ucraina.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!