Stagiunea „Artist in Residence“ continuă în luna aprilie cu invitați de talie internațională, primul concert, de pe data de 13, avându-l ca invitat special pe celebrul saxofonist de origine americană.
Proiectul Sorin Zlat Quartet, ce îl are ca invitat special pe saxo-fonistul american Woody Witt, este o fuziune surprinzătoare de jazz, muzică latino, pop și clasică. Un testament al universalității muzicii, cu cei patru muzicieni provenind din generații și școli de gândire diferite, dar uniți prin limba comună a jazz-ului, evenimentul face parte din stagiunea „Artist in Residence“, curatoriată de pianistul Lucian Ban.
Concertul va cuprinde atât compoziții personale incluse pe ultimul album semnat de pianistul Sorin Zlat – „Endurance“ (2015), cât și creații noi ce vor fi prezente pe următorul său material discografic, alături de compoziții semnate de saxofonistul Woody Witt. În concert îi veți asculta pe Sorin Zlat (România) – pian, Woody Witt (SUA) – saxofon, Andrea Marcelli (Italia/Germania) – tobe și Răzvan Cojanu (România) – contrabas.
Succes în SUA
În toamna anului 2016, pianistul român Sorin Zlat a călătorit în Statele Unite ale Americii pentru a susține o serie de concerte alături de saxofonistul american Woody Witt. Proiectul s-a bucurat nu doar de un succes binemeritat, dar a dat naștere și unei colaborări inedite între Sorin și Woody Witt, saxo-fonist, compozitor și profesor universitar din Houston, Texas. Cu Andrea Marcelli la tobe și Răzvan Cojanu la contrabas, acest quartet dinamic dorește să prezinte publicului din București un repertoriu original și diversificat.