2.8 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăInternaționalUn nou record pentru cinematografia românească: comedia #Selfie, peste 90.000 de spectatori

Un nou record pentru cinematografia românească: comedia #Selfie, peste 90.000 de spectatori

Comedia "#Selfie", de Cristina Iacob, a atins cifra de 90.703 spectatori şi încasări de 1.136.889 de lei, devenind astfel unul dintre cele mai de succes filme româneşti din ultimii ani.

Comedia #Selfie a depăşit graniţele ţării, fiind selectat în competiţia oficială a festivalului internaţional Broad Humor Film Festival, din Venice, L.A., California, în perioada 5-7 septembrie. Tot în SUA, filmul a fost selecţionat şi în competiţia oficială din cadrul Lady Filmmakers Festival (Beverly Hills), eveniment ce va avea loc în perioada 26-28 septembrie.

De asemenea, filmul a fost distribuit în cinematografele din Republica Moldova.

Lansat în cinematografele din România pe 9 mai, comedia #Selfie este cea mai de succes lansare românească a anului 2014. Primul lungmetraj al regizoarei Cristina Iacob şi-a convins publicul cu o poveste bine ancorată în realitate şi susţinută de personaje inspirate din generaţia actuală de adolescenţi.

"Cred că nu există bucurie mai mare pentru regizorul unui film decât să vadă că spectatorii îi apreciază creaţia. Mă bucur foarte mult pentru succesul pe care îl are #Selfie. Atât producţia filmului, dar şi distribuţia lui au fost realizate de oameni extrem de pasionaţi şi talentaţi, iar rezultatele se datorează tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor procese. Le mulţumim mult tuturor celor care ne-au susţinut şi mai ales celor care au ales să vadă filmul nostru. Iar în #Selfie 2 spectatorii vor avea parte de mai multe surprize", a declarat regizorul Cristina Iacob.

Comparat cu fenomenul romanesc Liceenii din anii ‘90, filmul #Selfie este o producţie MediaPro Pictures şi Zazu Film, distribuită de către Zazu Film şi regizată de Cristina Iacob. În rolurile principale vor putea fi urmăriţi tinerii Olimpia Melinte, Crina Semciuc, Flavia Hojda, Vlad Logigan, Levent Sali şi Alex Călin. Alături de aceştia, distribuţia filmului este completată de actori titraţi ca Răzvan Vasilescu, Florin Călinescu sau Alina Chivulescu. Nu lipsesc nici vedete precum Răzvan Fodor, Smiley, Alex Velea, Mihaela Rădulescu, Dan Chişu sau George Vintilă care aduc un plus de nuanţe comediei prin scurtele lor intervenţii.

 

"#Selfie" este povestea a trei proaspăt absolvente de liceu, care, în loc să stea acasă să înveţe pentru bacalaureat, decid să plece la mare şi să îşi termine adolescenţa în stil rebel. Yasmine, Roxi şi Ana sunt hotărâte să se distreze şi să uite de responsabilităţi în ultimele două zile dinainte de examenul maturităţii, iar asta înseamnă să încalce orice regulă şi să facă tot ce le trece prin cap, fără să ţină cont de consecinţe. Vor libertate, adrenalină şi dragoste de-o vară, iar cei trei tineri pe care îi agaţă la mare par mai mult decât dispuşi să le ofere tot ce-şi pot imagina.

În Bucureşti, #Selfie revine cu o proiecţie specială în cadrul Caravanei TIFF, sâmbătă, 30 august, de la ora 21,00, în Parcul Herăstrău. Deasemenea, toţi cei care vor să-l revadă sunt aşteptaţi la Grand Cinema Digiplex în Băneasa, unde filmul va rula de vineri, 29 august. În ţară, #Selfie poate fi văzut pe litoral, în Eforie Nord şi Costineşti, la Târgovişte în cadrul Caravanei TIFF, la Târgu Mureş şi Alba Iulia, în cadrul Alba Iulia Music & Film Fest.

Cele mai citite

ANAF îi controlează pe cei care închiriază locuințe în regim hotelier

Autoritățile fiscale i-au luat în vizor pe proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier, dar nu își declară veniturile, potrivit Pro Tv. Potrivit datelor ANAF,...

Armata israeliană anunță că șase soldați au fost uciși în sudul Libanului

Armata israeliană a anunţat miercuri că şase soldaţi ai săi au fost ucişi în sudul Libanului, ceea ce ridică la 47 numărul militarilor israelieni...

Este oficial: Republica Moldova are ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic pentru Chișinău,...
Ultima oră
Pe aceeași temă