3.5 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăInternaționalCriza din UcrainaUn mic convoi de autobuze pleacă din orașul ucrainean Mariupol

Un mic convoi de autobuze pleacă din orașul ucrainean Mariupol

Un mic convoi de autobuze a putut fi zărit miercuri cum părăsea orașul Mariupol, cel mai încercat de la începutul invaziei rusești în Ucraina.

Miercuri (20 aprilie), nori mari de fum negru au ieşit din complexul siderurgic Azovstal din Mariupol, în timp ce câteva zeci de evacuaţi erau la coadă pentru a se urca în autobuze, unii ţinând bagaje sau purtând animale de companie mici în braţe.

Ei au plecat dintr-un punct de evacuare planificat către teritoriul controlat de Ucraina, au spus doi martori pentru Reuters.

În acest convoi de autobuze ce a reușit să iasă din Mariupol se aflau și familii întregi care doreau să scape din iureșul bombelor

Pensionara Tamara, în vârstă de 64 de ani, a spus că va rămâne cu sora ei în Zaporizhzhia din Ucraina. Ea pleca din oraș cu soțul, fiica, ginerele și nepotul ei.

„Avem nevoie de o pauză după bombardament, după tot acest coșmar. Am locuit în subsoluri 30 de zile”, a spus ea în lacrimi, în timp ce aștepta să urce în autobuz.

Primarul din Mariupol, Vadym Boichenko, care a părăsit orașul, a declarat că aproximativ 100.000 de civili au rămas în orașul de pe Marea Azov și că zeci de mii au fost uciși acolo de când Rusia a invadat Ucraina. Cifrele nu au putut fi verificate de Reuters.

Cei care încă locuiesc acolo au rămas fără curent, căldură și provizii de săptămâni întregi, spun autoritățile locale. Viceprim-ministrul Iryna Vereshchuk a descris situația mai devreme, în ziua de miercuri, drept „catastrofală”.
Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Liberalii readuc în discuție reducerea parlamentarilor la 300: Proiect de lege pregătit pentru februarie

Partidul Național Liberal (PNL) intenționează să depună, în februarie 2025, un proiect de lege care vizează reducerea numărului de parlamentari de la 464 la...

Administrația Trump va lansa o vastă operațiune de deportare a migranților ilegali începând cu săptămâna viitoare

Administrația președintelui ales al SUA, Donald Trump, intenționează să demareze raiduri extinse împotriva migranților ilegali începând cu săptămâna viitoare, conform unui raport al Wall...

Un accident la schi din Spania a făcut zeci de răniți

Un accident de telescaun produs într-o stațiune de schi din nord-estul Spaniei, situată în Pirinei, în apropiere de granița cu Franța, a făcut sâmbătă...
Ultima oră
Pe aceeași temă