Întâlnirea între regizorul Rob Letterman şi Jack Black a avut deja loc în animaţia „Povestea unui rechin”, unde Rob era scenarist şi Jack un personaj foarte ataşant, Lenny. Prin urmare, acum, când s-a văzut regizor, a apelat tot la cunoştinţa lui, căreia i-a încredinţat rolul principal al unui text care nu a scăpat neecranizat.
Încă din 1939, Dave Fleischer l-a făcut desen animat muzical, pentru ca, în 1977, să apară o coproducţie britanico-belgiană, parţial animată, iar japonezii l-au dus dincolo de lună, în 1966. Acum, povestea se mută în zilele noastre în mod ingenios, Liliputul fiind undeva în Triunghiul Bermudelor (cine ar putea contrazice această teorie?!). Să nu uităm că romanul irlandez scris de un cleric, Jonathan Swift (care de altfel a fost vicar în chiar catedrala din Dublin, Sfântul Patrick, unde recent a avut loc, de Ziua Naţională a României, un concert cu muzică ale cărei texte porneau de la cele ce stau scrise pe crucile din Cimitirul Vesel din Săpânţa), a fost scris în 1726, cunoscând o popularitate universală enormă. Dacă în original Lemuel Gulliver fusese chirurg şi mai apoi căpitan pe mai multe vase, acum el a devenit un băiat de la curierat, care visează la frumoasa fată (Amanda Peet) care scrie reportaje de călătorii şi, neavând curaj să o invite măcar la o cafea, se dă „rotund”, spunând că el are talent la scris.
Cum ziarista suferă de rău de mare, îi propune pe loc un reportaj în Bermude. Fosta vedetă a Şcolii de rock (cu siguranţă că n-aţi uitat acest film extrem de agitat şi îndrăgit de unii), omul nostru pleacă, doar că este înghiţit de un val, i-aş spune val-vârtej (ca un omagiu unui serial de demult, o mare reuşită a Televiziunii Române, „Căpitanul Val-Vârtej”). După ce e înghiţit de ape, când se trezeşte este deja luat prizonier de liliputani, cuvânt pe care Swift l-a introdus în limbile din întreaga lume. Fireşte că reuşeşte rapid să se detaşeze din strânsoare şi, încetul cu încetul, să ia locul unui general nebun (Chris O’Dowd), care se crede atotputernic şi are marele păcat al maniei grandorii. Pe tărâmul îndepărtat există şi o prinţesă, interpretată de Emily Blunt, care joacă în cheie parodică şi te întrebi ce caută acolo, după ce a fost Regina Victoria în tinereţe! Şi ca să fie egalitate între supuşi, există şi un flăcău (Jason Segel), din popor, amorezat de ea. Dar care n-are şanse, pentru că n-a făcut nici o faptă de vitejie.
Spectaculos e felul cum reuşeşte să transforme ţărişoara lor, determinându-i să creeze case pe măsură, ba şi un Manhattan, cu poza lui cât toate zilele, ca să nu ne imaginăm cumva că ar fi brand românesc cultul personalităţii. Media-roomul este un fel de televizor cu personaje vii, care interpretează de la „Titanic” la „Avatar” (care devine, foarte nostim „Gavatar”), plus toate poveştile de succes pe care Gulliver le dă drept propriile sale isprăvi. O idee ingenioasă este cea a lui Gulliver cu duşmanii Liliputului, care reuşeşte să se apere cu pieptul gol, dar nu vă spun cum. Realizatorul i-a dat ocazia lui Jack Black şi să cânte la chitară, să se manifeste, probabil că a fost condiţie în contract, iar pantalonii scurţi au devenit o marcă a acestui personaj, care se străduieşte să intre în voia spectatorilor cu orice preţ. Veţi avea ocazia să-l descoperiţi şi în travesti, pentru că la un moment dat ajunge în Ţara Uriaşilor, unde este confiscat de o fetiţă antipatică şi devine personajul din casa păpuşilor (nu a lui Ibsen, ci una realmente de jucărie, unde e hrănit cu biberonul şi pedepsit atunci când mişcă în front). Nu rataţi, întârziind sau plecând prea devreme, genericele de început şi de final. Primul este într-o lume a jucăriilor, care ne-au fascinat pe toţi în copilărie, de la maşinuţe la trenuleţe, iar la final, pe pagini de ziar, unde sunt strecuraţi cei dintr-o foarte numeroasă echipă, autorii acestei pelicule, pe care puteţi s-o vedeţi şi în 3D.
CĂLĂTORIILE LUI GULlIVER ***
SUA, 2010, 1h 39min.
GULLIVER’S TRAVELS. Regia: Rob Letterman. Cu: Jack Black, Jason Segel, Emily Blunt, Amanda Peet, Billy Connolly, Chris O’Dowd, T.J. Miller, James Corden, Catherine Tate, Emmanuel Quatra, Olly Alexander, Richard Laing, David Sterne, Stewart Scudamore, Jonathan Aris.
Distribuit de Odeon.
Braşov (Cityplex), Bucureşti (Hollywood Multiplex, Movieplex Cinema Plaza, Cinema Pro, The Light Cinema, Cinema City Cotroceni şi Sun Plaza), Cluj (Cinema City, Odeon Cineplex), Constanţa (Cityplex), Timişoara (Cinema City), Oradea (Lotus).