Sunt câteva decenii de când actorul şi regizorul Nelu Serghei şi grupul său de apropiaţi se străduie să instituţionalizeze şi, în consecinţă, să impună coerent şi la Tulcea o mişcare teatrală în toată puterea cuvântului. Primul, în ordine cronologică, dintre instrumentele cele mai convingătoare utilizate, este Festivalul Internaţional de Teatru „Tragos”, ajuns în această toamnă la a unsprezecea ediţie.
Gândit iniţial ca scenă de întâlnire a trupelor de amatori, evenimentul tinde să se personalizeze prin urmărirea prioritară a trupelor independente sau de proiecte, ori a unor formule hibride, care să îmbine pasiunea mai mult decât stimabilă cu necesitatea dimensiunii profesionale. De altfel, chiar gazdele oferă un exemplu al „cursului vremii” în acest sens: actorii vechiului teatru de amatori (cu un CV fără glumă spectaculos!) „Altar” joacă acum sub umbrela Teatrului „Jean Bart”, castingurile aducând pe scena tulceană şi alte nume, de fiecare dată noi, iar liderii mişcării teatrale locale, Ion Dore şi Nelu Serghei, au făcut ei înşişi pasul de la animator cultural la profesionalism real. Teatrul purtând numele autorului „Europolisului” e parte a Centrului Cultural „Jean Bart”, instituţie a Consiliului Judeţean Tulcea care are la timonă un regizor interesant al generaţiei de mijloc, Alexandru Boureanu.
Acesta fiind contextul, nici nu e de mirare că realitatea estetică a festivalului validează tot mai evident intenţiile organizatorilor, ale directorului său, Nelu Serghei. Ediţia abia încheiată duminică s-a bucurat şi de un context meteo fericit, oraşul de la intrarea în Deltă având o vocaţie anume a frumuseţii, gospodărită în consecinţă de administratorii săi. Dimensiunea culturală a turismului nord-dobrogean este mai pregnantă prin opţiunea scenică, adăugată unei fulminante, celebre de ani mulţi demonstraţii prin artele plastice. Ceea ce mai rămâne de făcut este conceperea unui model, profesionist şi el, de imagine şi marketing şi, în definitiv, a unui public stabil şi suficient cantitativ.
La ediţia de acum, teatrul tulcean a prezentat trei comedii. Cea dintâi, „Bădăranii”, după Goldoni, orchestrată de Ion Dore, aduce laolaltă „greii” veterani ai scenei tulcene, Maria Dore pregătind scenografic sugestia de teatru în teatru (nu ar fi stricat să fi fost chiar mai amplu utilizată), cu un cuplu de prezentare Smeraldina (A. Severincu) – Arlecchino (A. Chirciu) care introduce receptorul în cutia muzicală şi cu jucării de pe malul canalului veneţian. Sugestia impusă de jupân Lunardo (Nelu Serghei) este a unei bădărănii ca rezultat al cutumei, mai degrabă decât ca dat intrinsec al virilităţii opresive. Pe de altă parte, ai zice că eşti în faţa unui discret comentariu al „Nopţii furtunoase” (mai ales prin Lucietta/Ziţa – Bianca Anastasiu, Margarita/Veta – Nicoleta Lungu ori Fillippeto/Spiridon – Silviu Humă). Cuplul exploziv este însă al celor doi Canciano (Carmen Nicoară şi Florin Lefter), secondaţi cu haz de Fimon şi Marina (Ionel Durbală şi Paula Prodan).
Aducându-i împreună într-un altfel de exerciţiu al comediei pe Gabriela Ciolacu, Mihai Gălăţan şi Vlad Matei Ajder, Marian Popescu îşi dovedeşte încă o dată subtilitatea în provocarea comicului utilizând textul lui M. Schinsgal „Dublu mixt”.
Două monodrame au mizat fie pe aplicaţia narativă, ca în cazul poveştii despre imigranţii de început de secol XX ai unei familii Corradi, spusă de italianul Guido Ruzzenenti de la Teatrul „Impiria”, din Verona, fie pe un curs bine gândit al energiilor, asumat de Iulia Popescu în al său „Ce zile frumoase!” după Beckett. Dramaturgia clasică a fost reprezentată de „Steaua fără nume” propusă de Teatrul „T. Grozăvescu”, din Lugoj, în regia Mariei Voronca (neapărat de reţinut Tudor Trăilă în rolul profesorului Miroiu). Contemporanii Vişniec şi Mimi Brănescu au apărut în variantele propuse de două companii particulare bucureştene, „Sbaroc” („Eu, câinele”, în regia cam prea încărcată în final a lui A. Berinde, cu o Cristina Pleşa amintind de Mefisto-ul Ofeliei Popii) şi Teatrul de Artă („Insomniaci”, regia Sorin Militaru, excelentă comedie, obosind, însă, dramaturgic către final). Indiscutabil, bijuteria coroanei, ca să zic aşa, a fost spectacolul oferit de Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, „Oo!”, în regia lui Alexandru Dabija.
Ultima zi a festivalului a întors foaia meteo, aducând toamna peste valurile Dunării. Timp de scenă în folosul premierelor abia începutei stagiuni. Şi de pregătire fără grabă a ediţiei „Tragos” din toamna viitoare.
