Copiii şi adulţii deopotrivă (fireşte, fanii înfocaţi) regretă sincer că nu mai sunt încă şapte lungi episoade cu vrăjitorul ochelarist. Chiar dacă, obiectiv vorbind, nici una dintre ecranizări nu s-a comparat cu cea dintâi, care părea cu adevărat vrăjită!
Între timp, totul a devenit foarte sumbru, uşor sinistru, gălăgios, cu mutanţi de tot felul, de la pitici la uriaşi, trecând pe la mai recent nelipsitul Ralph Fiennes, căruia ai impresia că i s-a pus un dres pe faţă, precum spărgătorilor amatori. Noutatea cu această ultimă parte este că s-au făcut enorme eforturi (vezi genericul nesfârşit, care merită, din respect, urmărit până la capăt) ca să iasă în 3D, ba chiar şi la IMAX, recenta invenţie de care putem profita şi noi la Bucureşti, la AFI Palace Cotroceni. Regizorul David Yates este pentru a patra oară la manşa acestei poveşti şi a avut inteligenţa să păstreze cam aceiaşi actori. Poate că unii vor prefera din filmografia sa delicatul „Fata de la cafenea” sau neînduplecatul „Sex Traffic” în care joacă şi două românce de talent: Anamaria Marinca şi Maria Popistaşu.
Revenind la „Harry”, cu siguranţă o să vă cucerească varianta lui când era sugar, pentru că a fost ales unul dintre cei mai reuşiţi copilaşi din istoria cinematografiei, şi asta pentru a ne întoarce la începuturile copilăriei sale, să-i cunoaştem mai bine părinţii, dar şi nişte taine destul de confuze, cu oarecare răsturnări de situaţie. Efectele speciale sunt fascinante, chiar dacă uşor repetitive, mai totul fiind legat de foc sau fulgere (probabil ca să fie în acord cu semnul de pe frunte al puştiului). Ciudata Helena Bonham Carter este în elementul ei, în rolul lui Bellatrix, verişoara lui Sirius Black (Gary Oldman), naşul lui Harry, care murise într-un episod anterior. Dar prin tehnica flashback-ului mai apare câte cineva, mai ceva ca în resuscitatul „Dallas” (doar bietul Richard Harris, pentru că a murit şi în realitate, a fost înlocuit de Sir Michael Gambon – strălucit în rolul profesorului Albus Dumbledore, directorul Şcolii de vrăjitorie Hogwarts).
O prezenţă tulburătoare rămâne Alan Rickman, în rolul lui Severus Snape, noul director de la Hogwarts, despre care aflăm cât de romantic era cândva şi cum nu i-a prea trecut între timp. Maggie Smith este o profesoară impunătoare, cum ne-am dori şi prin şcolile noastre, iar cei trei din rolurile principale – Daniel Radcliffe, Rupert Grint şi Emma Watson – au crescut realmente o dată cu ecranizarea romanelor, ba chiar au reuşit şi performanţa de a ne arăta cum vor fi adulţi de-adevăratelea. Pentru că tot s-a discutat în ultima vreme atât pe socoteala blestematelor de uniforme (mă număr printre cei care le consideră blestemate), imaginaţia scriitoarei J.K. Rowling ar fi o soluţie pentru a copia eventual modelul, unul chiar elegant şi a nu se ajunge iarăşi la stilul tovărăşesc kitschos, pe care l-am îndurat mulţi dintre noi în cei 12 ani de şcoală. Urechile ascuţite ale unui personaj destul de antipatic şi alunecos totodată cam amintesc de „Stăpânul inelelor”, dar să zicem, vorba lui Jung, că nu-i decât sincronicitate (cinematografică, pentru că poveştile au fost scrise la distanţă considerabilă în ani).
Muzica francezului Alexandre Desplat e suficient de inspirată ca să rămână în memoria spectatorului, chiar dacă are şi concurenţa temei iniţiale semnate de John Williams, ori contribuţia lui Nicholas Hopper, premiat acum câţiva ani cu un BAFTA pentru genericul de la „Principalul suspect”, cu extraordinara şi înnobilata Helen Mirren. Jos pălăria pentru autoarea care a redat vraja şi misterul lecturii, plus cozile la cinema.
Harry Potter And The Deathly Hallows, Part 2
aventuri / marea britanie, sua 2011
2h 10min.
regia: David Yates.
cu: Daniel Radcliffe, Rupert Grint, Emma Watson, Ralph Fiennes, Michael Gambon, Alan Rickman, Helena Bonham Carter.
distribuit de MediaPro Distribution
