4.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInternaționalTrump s-a repezit cu gura pe ducii de Sussex

Trump s-a repezit cu gura pe ducii de Sussex

 

SUA nu vor plăti pentru protecţia prinţului Harry şi a soţiei sale Meghan, care s-au instalat recent în California, a subliniat preşedintele american, potrivit AFP.

”Sunt un mare prieten şi mare admirator al reginei şi Regatului Unit”, a notat pe Twitter locatarul Casei Albe, cu două ore înainte de conferinţa sa de presă zilnică asupra coronavirusului. Evocând decizia lui Harry şi a soţiei sale Meghan de a renunţa să se instaleze în mod permanent în Canada şi de a se muta în California, Trump a adăugat: ”SUA nu vor plăti pentru protecţia lor”. ”Ei trebuie să plătească!”, a conchis preşedintele american, fără a alte explicaţii.

Nici măcar nu își doreau protecția americană

O purtătoare de cuvânt a cuplului a dat ulterior publicităţii un comunicat în care Harry şi Meghan asigură cu nu au nicio intenţie să ceară ajutorul Washingtonului pentru protecţia lor, a informat Washington Post. ”Au fost puse în aplicare aranjamente de securitate finanţate din mijloace private”, se afirmă în acest comunicat.

Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au părăsit Canada şi s-au mutat în statul american California, a raportat vineri tabloidul britanic The Sun, potrivit Agerpres. Meghan, fostă actriţă americană, are numeroşi prieteni în California, unde locuieşte şi mama sa Doria. Cuplul a călătorit spre Los Angeles la bordul unui avion privat săptămâna trecută, în perioada în care Canada şi Statele Unite se pregăteau să închidă frontiera lor comună pentru a combate astfel răspândirea pandemiei de COVID-19.

 

Au părăsit definitiv Canada

”Harry şi Meghan au părăsit definitiv Canada”, a declarat o sursă citată de tabloidul The Sun. ”Graniţele urmau să se închidă, iar avioanele să fie blocate la sol, aşa că au trebuit să plece”, a adăugat aceeaşi sursă. ”Plecarea lor era prevăzută deja de ceva vreme. Au înţeles că rezidenţa în Canada nu era convenabilă din mai multe motive şi voiau să se mute în regiunea Los Angeles”, a precizat sursa.

Buckingham Palace nu a dorit să comenteze informaţiile din The Sun.

Harry, în vârstă de 35 de ani, al şaselea în ordinea succesiunii la tron şi soţia sa, fosta actriţă americană în vârstă de 38 de ani, s-au instalat la începutul anului în luxoasa vilă de la periferia oraşului Victoria, pe coasta de vest a Canadei, împreună cu fiul lor Archie, născut în mai 2019.

Prinţul şi soţia sa Meghan îşi vor începe oficial noua lor viaţă în afara familiei regale britanice de la 31 martie.

 

Harry, departe de tatăl său bolnav de COVID-19

Tatăl lui Harry, prinţul Charles, testat pozitiv cu COVID-19, dar care ”rămâne într-o stare bună de sănătate”, potrivit serviciului său de presă, a fost văzut pentru prima dată după anunţul de miercuri referitor la acel diagnostic în timp ce s-a alăturat compatrioţilor săi pentru a aplauda personalul medical din Marea Britanie, joi seară.

Biroul de presă de la Clarence House a distribuit pe Instagram un clip care îl prezintă pe moştenitorul tronului britanic în timp ce îi aplauda pe angajaţii din NHS, serviciul public de sănătate din Marea Britanie, în reşedinţa sa aflată pe domeniul Balmoral din Scoţia.

Prinţul Charles, în vârstă de 71 de ani, se afla în picioare, în interiorul reşedinţei sale, iar soţia lui, Camilla, care nu a fost infectată şi păstrează distanţa faţă de soţul ei ca măsură de precauţie, a fost prezentată în acelaşi clip în timp ce aplauda de la o fereastră a reşedinţei regale.

Cele mai citite

Volumul lucrărilor de construcții, în scădere cu 4,1% în primele 10 luni ale anului

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), volumul lucrărilor de construcții a înregistrat o scădere de 4,1% în primele zece luni ale...

Edi Iordănescu își continuă cariera în străinătate. „Nu se pune problema să antrenez în România!”

Fostul selecționer al României exclude o revenire în Superligă, anunțând că este aproape de a semna cu o echipă din afara țării. Edward Iordănescu, liber...

SUA neagă orice implicare în asasinarea generalului rus Igor Kirillov

Statele Unite au afirmat marţi că nu sunt implicate în atacul în care a fost ucis un înalt responsabil militar rus la Moscova, operaţiune...
Ultima oră
Pe aceeași temă