6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalTrump refuză să participe la dezbaterea cu contracandidații republicani, pe motiv că...

Trump refuză să participe la dezbaterea cu contracandidații republicani, pe motiv că oricum e favorit

Donald Trump a anunțat că nu va participa, la data de 23 august 2023, la o dezbatere alături de ceilalți candidați republicani la funcția de președinte al SUA, la alegerile din anul 2024.

Trump și-a motivat refuzul prin faptul că el are, deja, 62 la sută din intențiile de vot ale americanilor, la următoarele alegeri pentru Casa Albă. Acest procent ar fi indicat de un sondaj difuzat de postul CBS, susține Trump.

„Noul sondaj CBS, care tocmai a apărut, mă plasează ca lider pe teren, cu un scor legendar. Trump 62 la sută”, a susținut fostul președinte al SUA.

Principalul contracandidat din Partidul Republican, Ron DeSantis, guvernatorul statului Florida, ar avea, conform acestui sondaj, doar 16 la sută din opțiunile de vot.

Următoarele alegeri prezidențiale din SUA sunt planificate în noiembrie 2024. Cel mai probabil, din partea Partidului Democrat va candida actualul lider de la Casa Albă, Joe Biden. Deci confruntarea pentru funcția de președinte al SUA s-ar putea da, din nou, ca și la precedentele alegeri, între Joe Biden și Donald Trump.

Ultimele alegeri, cele din noiembrie 2020, au fost câștigate de Joe Biden, dar Donald Trump a susținut că rezultatul votului a fost falsificat și că, în realitate, el a câștigat alegerile pentru Casa Albă. Acuzațiile aduse de Donald Trump n-au putut fi demonstrate.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă