2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăInternațional„Toma și ai lui“: Expoziție de sculptură și desen, in memoriam Toma...

„Toma și ai lui“: Expoziție de sculptură și desen, in memoriam Toma Caragiu

Marți, 7 martie 2017, ora 18.00, se deschide în Rotonda din foaierul Sălii Mici a Teatrului Național „I.L. Caragiale“ expoziția de sculptură și desen a artistei Geta Caragiu.

Vernisajul va avea loc în prezența artistei și va fi prefațat de Ion Caramitru, directorul general al TNB. Născută în 1929, într-o veche familie de aromâni, Geta Caragiu Gheor-ghiță este sora mai mică a actorului Toma Caragiu, dispărut acum 40 de ani, în cutremurul din martie 1977, și a Matildei Caragiu–Marioțeanu (1927-2009), academician și filolog de elită.

La cei 88 de ani, sculptorița Geta Caragiu lasă încă urme adânci în sculptura română. A fost profesoară la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Sculptură, unde i-a avut printre elevi pe Aurel Vlad, Adrian Ioniță, Ion Mândrescu, Gheorghe Zărnescu, Liviu Brezeanu ş.a. 

Operă

Este autoarea a numeroase sculpturi de for public, din care amintim, printre altele, Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Oradea, amplasată în 1994 în Piața Unirii din Oradea; bustul lui Grigore Antipa, inaugurat în 1995, în municipiul Tulcea, sau statuia istoricului Vasile Pârvan, amplasată în fața Muzeului Județean de Istorie din Bacău – toate realizate împreună cu sculptorul Alexandru Gheor-ghiță, soțul ei. 

A realizat, de asemenea, bustul din bronz al lui Toma Caragiu, dezvelit la Ploiești pe 15 noiembrie 2000, când marele actor ar fi împlinit 75 de ani. 

Expoziția de la Teatrul Național, semnificativ intitulată „Toma și ai lui“ – omagiu perpetuu adus fratelui dispărut – va prezenta în premieră nu doar sculpturi, ci și o serie de desene ale Getei Caragiu.

Expoziția va fi deschisă până pe 18 aprilie 2017 și va putea fi vizitată zilnic, cu excepția zilelor de luni, între orele 14.00 și 19.00.  

Cele mai citite

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

Cristi Chivu revine pe teren pentru Ajax într-un meci al legendelor împotriva lui Real Madrid!

Cristi Chivu a fost protagonistul unui moment special pe "Johan Cruijff Arena", participând la un meci al legendelor organizat de Ajax Amsterdam cu ocazia...

Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri 

Pentru bebelușii născuți prematur fiecare zi este o luptă. Trupurile lor firave au nevoie de atingerea și iubirea părinților, atât de limitată în contextul...
Ultima oră
Pe aceeași temă